x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta: Am o certitudine - Condrea nu va mai putea spune la Parchet cine l-a sprijinit

Ponta: Am o certitudine - Condrea nu va mai putea spune la Parchet cine l-a sprijinit

23 Mai 2016   •   18:58
Ponta: Am o certitudine - Condrea nu va mai putea spune la Parchet cine l-a sprijinit

Fostul premier Victor Ponta a declarat luni că are o singură certitudine în legătură cu accidentul patronului Hexi Pharma şi anume că Dan Condrea nu va mai putea da declaraţii la Parchet să spună cine l-a sprijinit în activitatea sa timp de 10 ani.


"Eu nu ştiu pe cine a filat SRI aseară sau nu. În baza a ce ştiu ca fost procuror, am înţeles de la procurorul general că astăzi urma să fie chemat la Parchet domnul Condrea şi reţinut, aşa încât, dacă tot chemi pe cineva mâine să-l reţii, bănuiesc că te ocupi să nu fugă din ţară, că primul impuls nu este să te repezi cu maşina într-un pom, ci, eventual, să fugi din ţară. Ceea ce spun eu e o simplă supoziţie, nu am nicio altă dată în plus, nici în sensul că a fost sau nu a fost. Ştiu un singur lucru pe care îl ştiţi toţi şi am o certitudine - domnul Condrea nu va mai putea da declaraţii la Parchet să spună cine, timp de 10 ani, l-a sprijinit în activitatea sa. Asta e singura certitudine pe care o avem astăzi", a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre faptul că directorul SRI a informat comisia parlamentară de resort că serviciul nu l-a filat pe patronul Hexi Pharma.

Ponta a reiterat că în perioada în care a fost prim-ministru nu a primit niciodată vreo notă legată de Hexi Pharma şi nici nu a fost informat de vreun ministru al Sănătăţii cu privire la acest subiect.

"Procedura este următoarea în cazul notelor de informare de la servicii - în ele scrie 'am constatat următoarele..., dacă considerăm că există elemente de natură penală, am informat Ministerul Public'. Nu trebuia să iau eu nota, să o trimit la Parchet, pentru că îmi scria SRI, mai spunea acolo pe cine a mai informat, de obicei preşedinte, consilier prezidenţial. Nu am primit aşa ceva legat de Hexi Pharma. Nu ştiu câte sesizări s-au transmis către Ministerul Public şi unde anume, că ministerul e mare şi ce au făcut mai departe cu ele nu vă mai pot spune, mai ales că în cazul Hexi Pharma nu era vorba despre licitaţii centralizate, adică Guvernul vine şi cumpără iar după aceea distribuie în ţară, era vorba despre licitaţiile pe care le făceau spitalele judeţene, care sunt la consiliile judeţene, spitale locale, Ministerul Sănătăţii.

Sursa: AGERPRES

×