x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta şi-a cerut scuze pentru UMILINŢELE de la reevaluarea persoanelor cu handicap din Prahova: "Este inadmisibil să avem asemenea situaţii în secolul 21"

Ponta şi-a cerut scuze pentru UMILINŢELE de la reevaluarea persoanelor cu handicap din Prahova: "Este inadmisibil să avem asemenea situaţii în secolul 21"

15 Mai 2013   •   14:38
Ponta şi-a cerut scuze pentru UMILINŢELE de la reevaluarea persoanelor cu handicap din Prahova: "Este inadmisibil să avem asemenea situaţii în secolul 21"

Premierul Victor Ponta şi-a cerut scuze, în numele Guvernului, pentru cozile umilinţei de la reevaluarea persoanelor cu handicap de la Ploieşti. Primul ministru a cerut să se ia măsuri urgent, prin concediere sau reorganizarea sistemului.

"Vreau eu, în numele Guvernului, să-mi cer scuze şi să-mi exprim regretul. Am văzut situaţia de la Prahova. Sper să fie singulară, dar probabil că nu este singulară: modul în care persoanele cu dizabilităţi sunt prinse încă în ghemul de birocraţie şi de lipsă de interes. Sigur că aceste lucruri ar trebui să le aflăm de la structurile noastre administrative, nu de la presă", a spus Ponta, astăzi, la începutul şedinţei de Guvern.

El a cerut Ministerului Muncii şi celui al Sănătăţii ca împreună cu Corpul de Control al primului-ministru să analizeze situaţia şi să stabilească dacă sunt necesare demiteri, pentru sancţionarea vinovaţilor, sau trebuie realizată o modificare la nivelul sistemului.

Un reprezentant al Ministerului Muncii a explicat la şedinţa de Guvern că direcţiile de asistenţă socială nu sunt în subordinea lor.

"Am trimis inspecţia socială să verifice în ce condiţii au fost chemaţi oamenii. Din câte am înţeles, cazul prezentat la televizor venise doar să-şi depună dosar de persoană cu handicap, nu era chemată la reevaluare şi acest lucru putea fi făcut şi de fiul care o însoţea. Aceasta a refuzat să utilizeze căruţul pus la dispoziţie", a declarat reprezentantul Ministerului Muncii.

Ponta a afirmat că responsabilitatea nu trebuie pasată, fiind necesară o verificare iar, ulterior, o notă de informare adresată Guvernului.

"Dacă e vorba de persoane, sancţionăm persoane. Dacă e o problemă de sistem, să îl îmbunătăţim. (...) E totuşi inadmisibil în secolul XXI să avem în continuare asemenea situaţii şi vreau să ştiu cum facem pe viitor, să le evităm", a mai spus premierul.

Presa a relatat, zilele trecute, despre situaţiile revoltătoare în care mai mulţi bolnavi cu handicap au fost nevoiţi să se chinuie pentru a urca scările sediului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova.

Marţi, două bătrâne care se aflau la DGASPC Prahova pentru depunerea dosarului de încadrare în gradul de handicap au avut nevoie de intervenţia medicilor. Una dintre acestea a suferit o lipotimie, iar cealaltă a căzut pe scări. Tot la Ploieşti, un bărbat cu piciorul amputat a fost nevoit să se prezinte în faţa comisiei de reevaluare. Un alt caz a fost al unei bătrâne cu handicap care a fost nevoită să urce în genunchi scările instituţiei, pentru a-şi depune dosarul pentru pensie.

Oamenii nu vor mai fi chemaţi la comisia de reevaluare

Consiliul Judeţean Prahova a dispus o serie de măsuri la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova. Astfel, persoanele care nu sunt deplasabile din anumite motive nu se vor mai prezenta personal la Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, iar programările la comisie se vor face în scris cu menţionarea orei la care persoana trebuie să se prezinte.

Potrivit unui comunicat al CJ Prahova, au fost dispuse o serie de măsuri pentru eficientizarea activităţii instituţiei în interesul persoanelor cu dizabilităţi.

Programarea la Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap se va face în scris, cu menţionarea orei la care persoana trebuie să se prezinte, iar dacă persoana cu handicap este nedeplasabilă din diferite motive, aceasta poate fi reprezentată de către altă persoană, care va prezenta un înscris prin care se certifică imposibilitatea deplasării ei (adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie/ specialist), dovada spitalizării etc.

De asemenea, se vor suplimenta bonurile de ordine pentru persoanele care vin să depună dosarul pentru revizuirea gradului de handicap, pentru a oferi tuturor solicitanţilor siguranţa că vor fi evaluaţi cu operativitate.

Totodată, conducerea CJ Prahova, în subordinea căruia se află DGASPC Prahova, a dispus ca membrii Comisiei pentru sănătate, protecţie socială, agricultură şi activităţi sportive să verifice activitatea Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, urmând ca, în termen de o săptămână, să întocmească un raport amănunţit, care va fi prezentat în prima şedinţă a Consiliului Judeţean Prahova, din data de 27 mai.

×