x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta, mesaj de susţinere pentru Simona Halep: Suntem cu toţii alături de tine în următorul meci!

Ponta, mesaj de susţinere pentru Simona Halep: Suntem cu toţii alături de tine în următorul meci!

20 Ian 2014   •   11:01
Ponta, mesaj de susţinere pentru Simona Halep: Suntem cu toţii alături de tine în următorul meci!

Premierul Victor Ponta a felicitat-o pe Simona Halep pentru calificarea în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem, Australian Open.

"Simona Halep merge în sferturile de finală de la Australian Open! Felicitări pentru parcursul de până acum! Suntem cu toţii alături de tine în următorul meci, cu Dominika Cibulkova!", scrie Ponta luni pe contul său de Facebook.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (N. 11 WTA) s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem, Australian Open, după ce a învins-o pe sârboaica Jelena Jankovic (N. 8 WTA), cu 6-4, 2-6, 6-0, luni, la Melbourne.

Halep (22 ani) a dispus de Jankovic (28 ani) după o oră şi 52 de minute şi are acum 3-1 la confruntările directe, după ce a mai învins-o în 2012 la Bruxelles, cu 6-2, 3-6, 7-6 (3) în primul tur, şi anul trecut la Roma, cu 4-6, 6-0, 7-5 în sferturi.

Simona Halep şi-a asigurat 270.000 de dolari australieni şi 430 de puncte WTA iar în sferturile de finală o va înfrunta pe Dominika Cibulkova (Slovacia, N. 20), care a produs o surpriză prin victoria cu 3-6, 6-4, 6-1 în faţa rusoaicei Maria Şarapova (N. 3).

Halep, care a câştigat anul trecut 6 turnee WTA şi a fost desemnată 'Most Improved Player' din circuitul profesionist feminin, devine prima jucătoare română care atinge sferturile de finală ale primului turneu de Mare Şlem al anului din 1997 încoace.

×