x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta: Nu o să fiu deloc mândru să trăiesc într-o ţară care măcelăreşte animale, dar nici în una în care copiii sunt omorâţi de câini

Ponta: Nu o să fiu deloc mândru să trăiesc într-o ţară care măcelăreşte animale, dar nici în una în care copiii sunt omorâţi de câini

28 Sep 2013   •   19:56
Ponta: Nu o să fiu deloc mândru să trăiesc într-o ţară care măcelăreşte animale, dar nici în una în care copiii sunt omorâţi de câini

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că mama sa a adoptat un maidanez şi că a făcut public acest lucru pentru a îndemna românii să adopte câini, spunând că adopţia ar trebui să fie prima soluţie şi că nu ar fi deloc mândru să trăiască "într-o ţară care măcelăreşte animale", scrie Mediafax.

"Ca să fiu sincer, mama l-a adoptat pe Fredy. Că aşa îl cheamă. Categoric, da. Am spus foarte clar că problema câinilor maidanezi, mai ales când s-a pus în balanţă cu viaţa unui copil, a unor oameni, e clar că trebuie făcut ceva. Parlamentul a adoptat legea, autorităţile locale au acum instrumentele necesare, dar mi-aş dori enorm de mult să nu se treacă la faza a treia, pe care o cunoaşteţi. Există două faze anterioare: faza de adopţie şi faza de sterilizare, de păstrare în adăposturi. Mi-aş dori, dacă suntem o ţară civilizată, să folosim cât mai mult primele două faze. Acesta este mesajul şi semnalul meu. Nu o să fiu deloc mândru să trăiesc într-o ţară care măcelăreşte animale", a afirmat Ponta.

El a mai spus că, pe de altă parte, nici nu se poate trăi "într-o ţară în care copiii sunt omorâţi de câini".

 "E evident acest lucru şi atunci cred că (e necesară – n.r.) o implicare, pentru a se merge cât mai mult pe adopţia câinilor, pe alte soluţii. Până la urmă, primarul singur ce să facă, indiferent că e din Bucureşti sau din Bistriţa? Dacă nu există un anumit efort comun al societăţii, nu se va rezolva niciodată. Nici măcar cu eutanasia nu se va rezolva. Dacă oamenii au în continuare câini în curte şi le dau drumul, o să fie o poveste fără sfârşit, or cred că e nevoie de un efort colectiv pentru a rezolva o problemă reală şi gravă care nu mai putea fi amânată", a declarat premierul.

×