x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ponta, pentru FAZ: “Nu vrem ca românii să fie trataţi discriminatoriu”

Ponta, pentru FAZ: “Nu vrem ca românii să fie trataţi discriminatoriu”

de Istvan Deak    |    10 Iun 2013   •   12:59
Ponta, pentru FAZ: “Nu vrem ca românii să fie trataţi discriminatoriu”

Cu ocazia vizitei sale la Berlin, premierul român Victor Ponta a declarat pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung că Germania nu trebuie să se teamă de un nou val de români, chiar dacă barierele pe piaţa muncii vor fi ridicate de la 1 ianuarie 2014. “Nu va exista un val mare de muncitori români care să emigreze spre vestul Europei. Românii care au vrut să ajungă în Germania sunt deja acolo”, a punctat Ponta. El a adăugat că este vorba în special de tineri bine instruiţi, dornici să muncească din greu şi să plătească taxe. “Ei sunt în folosul comunităţii în care trăiesc”, a mai spus Ponta.

Echidistanţă

Cât despre atitudinea Germaniei în problema “migraţiei sărăciei”, premierul face apel la echidistanţă. “Dacă Germania vrea să combată prin legi noi abuzul asupra sistemului social, atunci intenţia este legitimă, cu rugămintea ca românii să nu fie discriminaţi în raport cu cetăţenii altor state europene”, a insistat premierul român.

În aprecierea celor de la FAZ, Ponta va profita de întâlnirea cu cancelarul Angela Merkel, programată luni la Berlin, pentru a relansa parteneriatul strategic dintre România şi Germania. Pe de altă parte, el va încerca să convingă Guvernul german că România a depăşit criza politică prin acordul de coabitare semnat cu preşedintele Băsescu după alegerile parlamentare din decembrie.

Primire cu onoruri militare


Cotidianul Die Welt scoate în evidenţă faptul că premierul român va fi primit cu onoruri militare la Berlin. “În cadrul unei cine festive, Merkel şi Ponta vor dialoga pe tema relaţiilor bilaterale, dar şi pe seama problemelor de politică europeană şi regională. Nu va lipsi nici problema politicii interne româneşti. Din cauza deficitelor în justiţie, în combaterea corupţiei şi a crimei organizate, progresele României rămân sub supravegherea Comisiei Europene. Ministrul de Interne Hans Peter Friedrich a anunţat măsuri dure împotriva migraţiei sărăciei din România”, scrie Die Welt.

“Copilul-problemă al UE”

Vizita lui Victor Ponta în Germania este subiectul unui editorial apărut în Markische Oderzeitung, intitulat “Încă un copil-problemă”. “Întâlnirea cancelarului cu premierul român Victor Ponta nu este de bun augur. În primul rând fiindcă anul trecut, imediat după instalarea în funcţie, social-democratul de 40 de ani a încercat să îl destituie pe preşedintele Băsescu, membru al familiei partidului european din care face parte şi Merkel. În al doilea rând, fiindcă discuţiile pe tema imigranţilor români şi bulgari, care vin în Germania doar ca să încaseze ajutorul social şi alocaţiile pentru copii, au atins apogeul. Ministrul Friedrich a anunţat că, în ciuda statutului de cetăţeni europeni, aceste persoane riscă expulzarea. Cum se va întâmpla asta este încă neclar. Ponta va profita de această oportunitate pentru a mai detensiona atmosfera. Chiar şi fără a lua în vedere această problemă, ţara lui rămâne un copil-problemă al Uniunii Europene. Economia nu se dezvoltă aşa cum era prevăzut, acesta fiind motivul pentru care mulţi români vor să plece din ţară. Corupţia este legendară. Nu este o întâlnire plăcută pentru instituţia cancelarului”, notează Dietrich Schroder pentru publicaţia amintită.

×