x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Porti inchise si... deschise / Principalele evenimente din Justitie

Porti inchise si... deschise / Principalele evenimente din Justitie

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    06 Mar 2006   •   00:00
Porti inchise si... deschise / Principalele evenimente din Justitie

Justitia continua sa fie un "calcai al lui Ahile" in procesul de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. Jurnalul National propune cititorilor o retrospectiva a principalelor evenimente din "saptamana judiciara" ce tocmai s-a incheiat.

Evenimente fara precedent au marcat ultimele sapte zile ale judecatorilor, procurorilor si ale celor intrati sub lupa acestora. Intr-o presiune greu de descris, in care recuzarile si incercarile magistratilor de a se abtine sa judece cazuri precum Patriciu si Tender s-au succedat aiuritor, judecatorii au transat totusi meciul rafinariilor, inchizand si deschizand portile cu gratii pentru inculpatii din "dosarele petrolului".

PATITUL TENDER. Singurul mare "looser" al saptamanii este omul de afaceri Ovidiu Tender, bagat vineri la zdup, spre deosebire de "rivalul" sau Dinu Patriciu, care scapase de acest pericol fix cu o saptamana inainte. Si asta desi avocatii lui au invocat printre exceptii chiar motivul care l-a scapat pe presedintele Rompetrol: "neascultarea" inculpatului.

EXCEPTIA PATRICIU. Victoria inregistrata la 24 februarie de omul de afaceri Dinu Patriciu a fost inta-rita de verdictul similar dispus vineri in cazul partenerilor lui, americanii Phil Stephenson si Colin Hart. Prezentati de Parchet ca "fugari", cei doi oameni de afaceri s-au adunat de prin Cipru si Olanda si au descalecat direct la Tribunalul Bucuresti. "Exceptia Patriciu" a functionat de aceasta data si i-a scapat de arestare.

FULL NASTASE. Fostul premier a inceput luni la Departamentul National Anticoruptie (DNA) cu: "Nu recunosc". A avut fiecare zi plina cu emotii pe la Camera, pe la Parchet sau instante si a incheiat sambata cu un "Poftiti la mine acasa!". Ceea ce a ramas inca interzis procurorilor anticoruptie a devenit "free" pentru anumiti jurnalisti invitati sa "descinda" cu camere foto si de filmat in imobilul din Zambaccian 16.

TELEGRAFIC. Poarta DNA a fost larg deschisa parlamentarilor corupti prin votul dat transformarii lui intr-o Directie a Parchetului Instantei Supreme. A capatat astfel pe bune dreptul de a ancheta parlamentari. Unul a si fost trimis in judecata: deputatul PSD Ion Dumitru. Parlamentarul ar fi dat (cointeresat) unui afacerist posibilitatea de a intra in istoria comisioanelor cu cel mai mare "adaos comercial": 20.000%. Achitat la fond, pentru consum de droguri, Tiriac Junior a primit joi o veste neagra: cazul lui va fi rejudecat si solutia ar putea fi schimbata. De remarcat ca nimic din ce s-a decis pana acum in justitie nu e batut in cuie. Urmeaza o saptamana a recursurilor, in care realitatea ar putea fi schimbata pana la rasturnare.

ARESTAREA-SURPRIZA
Omul de afaceri Ovidiu Tender si-a luat vineri o plapuma si niste perne si s-a prezentat la Directia Cercetari Penale pentru incarcerare. Dupa amanari fara precedent, care s-au intins pe parcursul intregii saptamani, judecatorul Petre Rosu de la Tribunalul Bucuresti a hotarat ca inculpatul din dosarul RAFO-CAROM ar putea prejudicia ancheta daca ar fi lasat in libertate. Asa ca a dispus prima mare arestare a acestui an. Pentru aceasta solutie, magistratul a luat in considerare sustinerile Parchetului instantei supreme potrivit carora omul de afaceri a incercat, printr-un avocat interpus, sa influenteze si sa "cumpere" cu 100.000 de euro pe unul dintre specialistii care efectueaza expertiza in dosar. Parchetul a adus in sustinerea acuzatiilor interceptarile convorbirilor telefonice dintre avocatul Gheorghe Cotofane si expertul Cristian Bejinariu. Judecatorul a decis asa, dupa trei amanari si o incercare nereusita de a scapa de dosar. Rosu a invocat ca motiv de abtinere faptul ca fratele lui este avocat stagiar la unul dintre aparatorii inculpatului Tender. Caz rar intalnit, cererea i-a fost insa respinsa. Asa ca tot el a facut joi "cercetarea judecatoreasca" timp de zece ore, iar verdictul l-a pronuntat a doua zi. Ovidiu Tender se declara joi seara optimist intr-o decizie favorabila, deoarece judecatorul Rosu i se paruse un tip corect si obiectiv. Vestea care a primit-o peste 16 ore a fost o surpriza pentru omul de afaceri, el insa s-a supus imediat hotararii, chiar daca a atacat-o cu recurs.

ZAMBACCIAN, 6 DIN 7
Fostul premier a avut fiecare zi plina de emotii in ceea ce-l priveste. El a inceput luni la DNA cu prima declaratie de invinuit. Presedinte al Camerei Deputatilor, Adrian Nastase nu a recunoscut nici una dintre acuzatiile de coruptie formulate la adresa lui. El a continuat acuzele de vendeta politica a carui victima ar fi. Descinderile in tromba efectuate marti la conacul brancovenesc din Strada Christian Tell i-au creat probleme nu doar de imagine. In aceeasi noapte sotia lui a fost dusa cu Salvarea la Spitalul de urgenta Floreasca, nemaiajungand de 1 Martie la DNA. Dupa toate astea, Nastase a reusit insa sa stranga adeziunea colegilor parlamentari din PSD. Acestia au votat miercuri, cu o majoritate zdrobitoare, impotriva scotocirii caselor din Bucuresti si Cornu ale fostului premier. Joi, politicianul a reusit sa puna in dificultate chiar Comisia speciala care ii cerceteaza averea. Avocatul sau, Ana Diculescu a pus la indoiala insasi constitutionalitatea legii in baza careia functioneaza Comisia de control. Mai precis, aparatorul familiei Nastase a sustinut ca prezenta unui procuror in organismul de verificare a averii demnitarilor ridica semne de intrebare cu privire la independenta Comisiei fata de Executiv. Nici o pauza in cazul Zambaccian. Vineri a fost audiat Ioan Paun, fostul consul general la Hong Kong, cel care l-ar fi ajutat pe Nastase sa-si aduca in tara "bunuri MADE in China". Sambata, presedintele deputatilor si-a pus casa din Zambaccian la dispozitia… presei, nu a procurorilor anticoruptie (Sic!).

"FUGARII" STEPHENSON SI HART, KO LA PARCHET
Partenerii de afaceri ai lui Dinu Patriciu, Phil Stephenson (foto stanga) si Colin Hart (foto dreapta) au dat la finalul saptamanii trecute o puternica lovitura de imagine, care a zdruncinat credibilitatea Parchetului General. Si, nu in ultimul rand, le-a adus libertatea. Americanii, acuzati de procurori ca s-ar sustrage urmaririi penale, s-au prezentat in fata instantei care urma sa decida daca ii aresteaza sau nu. Presupusa lor fuga, invocata de Parchet, ar fi atarnat cel mai greu in favoarea incarcerarii, asa ca Stephenson si Hart au adoptat strategia care s-a dovedit infailibila: au venit din Olanda si din Cipru pentru a demonstra, fara putinta de tagada, ca nu sunt "disparuti" de la ancheta. Phil Stephenson a plusat sustinand, la Tribunalul Bucuresti, ca nici macar acum nu a fost legal citat, dar, cu toate acestea, a venit benevol sa-si sustina nevinovatia. Sapte ore a durat "spectacolul" judiciar de vineri, la care a asistat si consulul general al Ambasadei SUA la Bucuresti, Brian Dalton. Judecatoarea Maria Tripadus, acuzata de o parte a presei centrale ca ar avea un interes in cauza, a fost recuzata de procurorul de sedinta. Aceasta incercase sa renunte ea insasi la dosar, dar abtinerea ii fusese respinsa cu o zi inainte de proces. A urmat apoi recuzarea procuroarei Iulia Ciolca de avocatii lui Colin Hart. Abia dupa cinci ore de batut pasul pe loc, un alt magistrat a decis ca atat judecatoarea, cat si procuroarea vor participa la proces. Intr-un final, cei doi americani au plecat liberi, pentru ca cererea de arestare a fost gasita nula.
×
Subiecte în articol: observator afaceri