x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Potop in Dolj

Potop in Dolj

04 Iun 2004   •   00:00

Doua persoane si-au pierdut viata, zeci de case au fost distruse, iar sute de hectare de culturi agricole compromise - acesta este bilantul furtunii care s-a abatut, miercuri seara, asupra mai multor localitati doljene.

CRISTIAN VASILCOIU

Stihiile naturii dezlantuite miercuri seara asupra mai multor localitati doljene au dus la moartea a doua persoane - un baiat de 12 ani si o batrana de 68 de ani - , distrugerea a zeci de case si compromiterea a sute de hectare de culturi agricole. Copilul, ce avea 12 ani si era din Apele Vii, se afla pe camp, impreuna cu tatal sau, la cules de iarba. Raducu Mitrea a fost trasnit, pierzandu-si viata pe loc. Floarea Vasile, de 68 de ani, din Dragotesti. A murit in propria casa, care s-a prabusit din cauza inundatiilor.

POTOP. Cei mai batrani dintre localnicii din Pielesti, Teasc, Bratovoiesti, Dragotesti, Apele Vii, Teslui spun ca n-au mai vazut asa ceva de mai bine de 50 de ani, de cand erau copii. Precipitatiile abundente au facut ca mai multe parauri sa-si iasa din matca si sa inunde sate intregi, iar casele sa fie luate de ape. Acoperisurile altor case, ramase totusi in picioare dupa trecerea "valului nimicitor", au fost smulse de vantul puternic sau distruse de grindina "cat oul". O alta casa, cea a familiei Ublea din Dragotesti, a ars dupa ce a fost trasnita. Din fericire, in casa arsa nu se afla nici o persoana.

MARTURII. "A venit un val mare. Apa a ajuns la nivelul ferestrelor si a intrat in casa. Incercam sa dau apa afara, cu galeata, cand s-a auzit o bubuitura puternica. Am iesit repede si am vazut casa vecinei prabusite. Am strigat oamenii, care au scos-o pe sarmana femeie de sub daramaturi. Era moarta", povesteste Marian Radu, din Dragotesti, vecin al Floarei Vasile.

Proprietara casei incendiate, Elena Ublea, povesteste cu ochii in lacrimi: "Am auzit o bubuitura si apoi am vazut foc.

"Mi-e frica sa mai dorm in casa. S-a deplasat, peretii s-au crapat si sta sa cada. N-am mai vazut asa ceva de 50 de ani. Ploua atat de tare si de mult ca nu vedeai nimic, iar grindina era atat de mare ca am adunat-o cu lopata. Vantul batea atat de tare ca nu auzeai nimic. Toata agoniseala noastra de-o viata s-a dus pe apa sambetei", spune o alta femeie din Dragotesti, Elena Vaduva. "Apa era atat de mare ca trecea de porci, in cotet. Mi s-au daramat peretii de la casa. De cand mama m-a facut nu mi-a fost dat sa vad asa furtuna", completeaza Marin Bosnea.

NEPASARE

Pentru ca se afla in plina campanie electorala, nici unul dintre politicienii doljeni nu s-a gandit sa-i ajute pe sinistrati. Doar prefectul de Dolj si vicepresedintele Consiliului Judetean s-au deplasat la fata locului, dar nu in calitate de membri ai vreunui partid politic, pentru a evalua situatia. Cei doi au dispus, de asemenea, formarea mai multor comisii, care sa evalueze pagubele, in vederea acordarii de catre stat a unor despagubiri.
×
Subiecte în articol: casa observator