x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Povestea în aur a lumii

Povestea în aur a lumii

de Eliza Dumitrescu    |    23 Mar 2008   •   00:00
Povestea în aur a lumii

Văzut ca simbol al divinităţii, al celor mai importante realizări umane, dar şi ca simbol al tentaţiei răului, aurul a avut mereu un rol special în simbolistica şi în vieţile noastre.

Văzut ca simbol al divinităţii, al celor mai importante realizări umane, dar şi ca simbol al tentaţiei răului, aurul a avut mereu un rol special în simbolistica şi în vieţile noastre.

 

 

Ilias Lalaounis, aurar, bijutier, proiectant şi academician grec, s-a născut la poalele Acropolei, în 1920. Legenda personală a lui Lalaounis a fost hrănită de originile familiei sale de meşteşugari, care proveneau din Amfissa, lângă Delfi, locul miticului oracol, spaţiu considerat de vechii greci ca fiind centrul lumii cunoscute. La maturitatea sa artistică, Lalaounis şi-a propus să arunce în aer lumea bijuteriilor, printr-o viziune revoluţionară. Obsesia sa a constituit-o reinterpretarea paternurilor existente în toate străvechile culturi ale lumii în propriile sale bijuterii. Iar pe acestea le-a realizat pe cât posibil prin tehnici cât mai apropiate de cele ale culturilor pe care le-a “citat”. Colecţiile sale poartă numele acestor culturi: “Paleolitic – Neolitic”, “Minoic – Miceniană”, “Amerindiană”, “Bizantină”. Astfel, lucrările sale îşi depăşesc cu mult simplul rol decorativ şi constituie o analiză subtilă a artei de pretutindeni şi dintotdeauna. Inedită este şi utilizarea valorilor ştiinţifice ale contemporaneităţii, ipostaziate de Lalaounis în aur. Pentru că lucrările sale reproduc de la structuri celulare până la călătorii ale navetelor în cosmos, forme ale micro şi macrocosmosului. 

Ce face specificul meşteşugului lui Ilias Lalaounis este utilizarea în exclusivitate a aurului de 22 de k pe care îl preferă pentru nuanţa lui caldă, aprinsă. El consideră că fiecare bijuterie trebuie să deţină un potenţial narativ, iar bijuteriile pe care le veţi vedea ascund, cu siguranţă, fiecare, o poveste care aşteaptă să fie descoperită. Lalaounis a realizat în jur de 180.000 de piese de-a lungul carierei sale care se întinde din 1950 până în 2000. Dintre acestea, 35.000 sunt acum la Atena, adăpostite de muzeul care îi poartă numele.

Expoziţia prezentă la Bucureşti, pe bună dreptate intitulată “Tribut magnificenţei”, va fi deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României până la 5 iulie 2008. Pentru realizările sale, Lalaounis a fost ales în 1990 membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singurul bijutier care a primit acest titlu.

×
Subiecte în articol: observator lalaounis