x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prăpăd din cauza furtunii: Acoperişuri luate de vânt, sute de copaci doborâţi şi zeci de maşini avariate

Prăpăd din cauza furtunii: Acoperişuri luate de vânt, sute de copaci doborâţi şi zeci de maşini avariate

28 Iun 2019   •   11:38
Prăpăd din cauza furtunii: Acoperişuri luate de vânt, sute de copaci doborâţi şi zeci de maşini avariate

Peste 200 de arbori au fost doborâţi de vânt, 30 acoperişuri au fost afectate şi 21 de autoturisme au fost avariate în urma vântului care a suflat cu putere în ultimele 24 de ore, a anunţat vineri IGSU.

În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative la nivelul a 98 localităţi din 20 judeţe.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei acumulate în 80 locuinţe, curţi şi subsoluri, dar şi pentru înlăturarea aluviunilor şi facilitarea scurgerii apei de pe 31 străzi. Echipele ISU au acţionat în Maramureş pentru salvarea unei persoane surprinsă de un acoperiş distrus de vânt, iar în judeţul Cluj o persoană a fost evacuată dintr-o locuinţă distrusă.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi App Store.

În ultimele 24 de ore, Administraţia Naţională de Meteorologie, a emis 12 avertizări Cod Roşu şi 2 Cod Portocaliu pentru fenomene meteo periculoase, de tip Now Casting, care anunţau intensificări ale vântului ce local vor ajunge la viteza de 110 km/h.

Toate informările privind producerea fenomenelor au fost transmise către autorităţile locale, în vederea dispunerii măsurilor preventive şi operative care se impun. Au fost transmise şi 23 de alerte pentru populaţie prin sistemul Ro-Alert. AGERPRES

×
Subiecte în articol: furtuni copaci doborati masini avariate