x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Precizare de la MAE

Precizare de la MAE

27 Apr 2004   •   00:00

Referitor la la articolul „Intelegeri la CEDO pe banii nostri", aparut in editia de miercuri, 21 aprilie 2004, a Jurnalului National. Fata de aspectele prezentate si declaratiile retinute in articolul mentionat, doresc sa fac unele precizari:

1. Nu exista conflict de interese in functionarea institutiei Agentului guvernamental pentru CEDO. Apreciem ca afirmatiile redate in articolul mentionat sunt de natura sa induca in eroare opinia publica, avănd in vedere ca prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, conflictul de interese este definit ca „situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit Constitutiei si altor acte normative". Mai doresc sa precizez ca relatia Agentului guvernamental cu cetatenii se desfasoara strict in limitele competentelor sale stabilite prin lege.

2. Afirmatia din preambulul articolului, in care este preluata declaratia Asociatiei Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat, care afirma ca „nu este legal ca intelegerile amiabile (…) sa se faca pe bani publici", nu este corecta. Propunerile de solutionare amiabila inaintate de Agentul guvernamental reclamantilor la CEDO sunt formulate in conformitate cu prevederile art. 38 din Conventia Europeana, care reglementeaza expres aceasta procedura. Afirmatia conform careia „Agentul nu isi justifica existenta" este neintemeiata. Organisme similare exista in toate statele parti la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, fiind create in baza art. 35 din Regulamentul Curtii.

In ceea ce priveste problematica raspunderii materiale a magistratilor, dincolo de faptul ca legislatia in aceasta materie este in curs de elaborare, trebuie avut in vedere faptul ca, de cele mai multe ori, retinerea unei incalcari de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului este cauzata de mai multi factori, inclusiv deficiente legislative.

Cosmin DOBRAN
Purtator de cuvant
Ministerul Afacerilor Externe

×
Subiecte în articol: observator