x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premiere şi reduceri de mii de euro la Salonul Imobiliar Bucureşti

Premiere şi reduceri de mii de euro la Salonul Imobiliar Bucureşti

04 Mar 2018   •   20:19
Premiere şi reduceri de mii de euro la Salonul Imobiliar Bucureşti

 Salonul Imobiliar Bucureşti promovează atât rezidenţialele cât şi apartamentele vechi, astfel încât vizitatorii pot vedea şi pot cântări mult mai clar în cadrul acestui eveniment dacă e mai bine să-şi cumpere un apartament într-un bloc vechi sau în unul nou, a declarat, pentru AGERPRES, Alin Caraman, organizator SIB, subliniind că majoritatea expozanţilor au venit cu premiere, dar şi cu reduceri de mii de euro.

"A fost un pariu şi, sperăm noi, câştigat prin numărul de vizitatori, faptul că în acest eveniment se promovează atât rezidenţialele, aşa cum erau la alte târguri de profil, dar aproape în egală măsură şi ofertele second-hand, adică în apartamente vechi, astfel încât vizitatorii pot vedea şi pot cântări mult mai clar dacă e mai bine să-şi cumpere un apartament într-un bloc vechi sau un apartament într-un rezidenţial. Conform statisticilor noastre, 70% merg direct către un apartament vechi fără ca nici măcar să deschidă ochii şi să coboare atenţia asupra apartamentelor din rezidenţiale. Probabil dintr-o preconcepţie că sunt mai scumpe, că nu se pot atinge, că sunt prea departe, dar fără a face o cercetare în prealabil. Cu ocazia acestui eveniment, având ambele oferte pe masă, într-o oră, două, trei, pot pleca cu o idee mult mai clară şi pot alege, dar de data aceasta ori apartament vechi, ori apartamente în rezidenţiale, dar cu siguranţă mult mai bine informaţi", a spus Caraman.

Acesta a precizat spus că, fiind primul târg de profil al anului, majoritatea expozanţilor vin cu premiere, dar şi cu oferte pe perioada târgului. Astfel, cei care îşi contractează o locuinţă în acest weekend pot beneficia de reduceri de mii de euro.

Alin Caraman a precizat că la târg sunt mai mult de 100 de standuri, peste 500 de oferte şi se aşteaptă la 8.000 - 10.000 de vizitatori.

Potrivit organizatorilor, cel mai mic preţ îl are o garsonieră în zona de Sud a oraşului, respectiv 28.500 de euro, cu TVA de 5% inclusă, în condiţiile legii, iar cel mai mare preţ un penthouse, în zona de Nord, cu 5 camere, la 615.000 de euro, cu TVA inclusă.

Vizitatorii interesaţi să-şi cumpere un apartament de două camere într-un ansamblu rezidenţial pot alege între cele construite în zona de Vest, al căror preţ pleacă de la 35.000 de de euro, cu TVA inclus, sau 42.000 de euro în partea de Sud a oraşului, dar şi unul în centrul Bucureştiului, la preţul de 180.000 de euro.

De asemenea, vizitatorii pot opta pentru cartierele rezidenţiale din apropierea Capitalei, pentru apartamente de două, trei sau patru camere în Cernica sau vile premium în Dobroeşti.

Ajuns la a patra ediţie, Salonul Imobiliar Bucureşti a devenit cel mai mare târg de profil şi face parte din portofoliul K Group, un consorţiu de companii active în domeniul organizării de evenimente, cu o cifră de afaceri anuală cumulată pe grup de 2,5 milioane de euro.

Târgul mai este deschis duminică, până la ora 17:00, la Palatul Parlamentului.

Următoarea ediţie a târgului imobiliar este programată în toamna acestui an, între 7 şi 9 septembrie.

Ediţia anterioară a SIB a avut loc în perioada 17-19 noiembrie 2017 şi a adus în ofertă peste 70 de ansambluri rezidenţiale.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Salonul Imobiliar Bucureşti reduceri