x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Boc le-a dat cu flit sindicaliştilor

Premierul Boc le-a dat cu flit sindicaliştilor

de Mircea Opris    |    11 Mar 2010   •   00:00
Premierul Boc le-a dat cu flit sindicaliştilor

Emil Boc, Vasile Blaga şi 150 de ambasadori şi oficiali ONU au descins miercuri la Timişoara, pentru întâlniri simandicoase la Centrul de Refugiaţi, dar şi la Palatul Administrativ.



În paralel, Primăria Timişoara a autorizat o mică surpriză pentru cei doi demnitari: un miting sindical, chiar sub nasul primului-ministru. Cu oraşul împânzit de forţe de ordine, prefectul de Timiş a reuşit în ultimul moment să evite o confruntare directă între Emil Boc şi protestatari.

Premierul Emil Boc şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, au participat ieri la deschiderea şedinţei Grupului de lucru pe probleme de relocare al Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi, care are loc pentru prima oară în istorie în afara Genevei, chiar la Timişoara. Încă de dimineaţă, peste 200 de sindicalişti au pichetat Prefectura Timiş.

Membrii mai multor sindicate afiliate la CNS "Cartel Alfa" Timiş s-au adunat în faţa Palatului Administrativ din Timişoara pentru a-şi striga nemulţumirile legate de salarii şi disponibilizări. Cum ştiau că premierul Emil Boc se află la Timişoara, dar nu a dat ochii cu ei, sindicaliştii l-au huiduit în lipsă, în mai multe reprize, pe şeful Guvernului. Sindicaliştii de la CNS "Cartel Alfa" au protestat în primul rând din cauza disponibilizărilor din sistemul bugetar şi a Legii unice de salarizare, care a intrat în vigoare la începutul acestui an.

Deşi prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, i-a cerut primarului Gheorghe Ciuhandu să nu aprobe o astfel de acţiune în perioada 10-11 martie, deoarece ar coincide cu vizita la Timişoara a premierului Emil Boc, a ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, şi a unor înalţi oficiali ONU, Comisia locală de ordine publică a autorizat protestul.

HUIDUIELI ŞI FLUIERĂTURI
Printre sindicatele care au luat parte la protest s-au numărat Sindicatul Liberal al Salariaţilor din Primăria Timişoara, Sindicatul "Pro A.S.", de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) Timiş, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală şi Federaţia Mecanicilor de Locomotivă. Sindicaliştii de la "Spiru Haret" au venit să îi sprijine în această acţiune. Sindicaliştii au fluierat, au scandat "solidaritate", au cerut demisia ministrului Muncii, Mihai Şeitan, şi l-au huiduit frenetic pe prim-ministrul Emil Boc, ştiind că acesta se află la Timişoara.

Chiar dacă i-a evitat pe sindicalişti, Boc nu a ratat şansa de a-şi arăta bărbăţia în faţa presei, cu un discurs cel puţin patetic şi rupt de realitate. "Protestele sindicale le voi gestiona prin dialog social neîntrerupt. E necesar ca acest dialog să se desfăşoare pe plan local. Aici nu există zile libere în care să nu poţi avea un dialog social. Nu voi tolera ca o situaţie cronică, nedreaptă, să fie în detrimentul celor 22 de milioane de români", a declarat din spatele uşilor închise premierul Emil Boc.

×
Subiecte în articol: observator sindicate emil boc proteste