x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Premierul Victor Ponta, intervenţie chirurgicală la genunchi

Premierul Victor Ponta, intervenţie chirurgicală la genunchi

11 Iun 2015   •   16:11
Premierul Victor Ponta, intervenţie chirurgicală la genunchi
Sursa foto: Victor PONTA (d) / Dolce Sport

Premierul Victor Ponta a fost, azi, la Spitalul Militar Central din Bucureşti, pentru un control la genunchi, iar în urma investigaţiilor medicii i-au recomandat o intervenţie chirurgicală.

Premierul Ponta a fost la un control la Spitalul Militar Central în condiţiile în care de aproximativ două săptămâni are probleme la genunchiul stâng, scrie antena3.ro.

Conform surselor citate, premierul a făcut o investigaţie RMN, în urma căreia s-a stabilit că are un ligament rupt şi îi sunt afectate meniscul şi cartilagiul.

În urma investigaţiilor, medicii i-au recomandat o intervenţie chirurgicală în perioada următoare, dar nu s-a stabilit dacă premierul se va opera la Spitalul Militar sau într-o altă clinică.

În 26 mai, Victor Ponta, aflat la Tirana, pentru Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, a fost întâmpinat la sosirea la reuniune de către preşedintele Albaniei, scuzându-se faţă de acesta că şchiopătează uşor şi explicându-i că s-a accidentat în timpul unui meci de baschet.
"Îmi cer scuze, dar am jucat baschet şi sunt puţin...", i-a spus Ponta preşedintelui albanez, arătând spre piciorul stâng.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta operatie genunchi sanatate