x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Daniel Boda, judecat pentru mită

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Daniel Boda, judecat pentru mită

31 Aug 2011   •   10:04
Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Daniel Boda, judecat pentru mită

Presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Daniel Boda, este deferit justitiei de procurorii anticoruptie, fiind acuzat ca ar fi primit mita 5.000 de euro pentru a dispune restituirea autorizatiei de functionare unei societati de distributie de medicamente.

Daniel Boda, fiul analistului politic Iosif Boda, este acuzat de luare de mita in forma continuata. Boda va fi judecat impreuna cu Sandel Alexandrescu - fost administrator al SC IOANA MED FARM SRL Stefanesti, judetul Arges, acuzat de dare de mita in forma continuata si instigare la dare de mita si cu sotia acestuia, Anca Elena Alexandrescu - director executiv in cadrul Directiei de Sanatate Publica Arges.

In dosar mai apar, ca inculpati, Raluca Eugenia Neagoe (fosta Popa) - consilier juridic in cadrul SC IOANA MED FARM SRL, acuzata de complicitate la dare de mita in forma continuata., Alexandru Dumitrescu - farmacist primar cu atributii de inspector in cadrul ANMDM-Departamentul Inspectie Farmaceutica, acuzat de luare de mita si fals intelectual, Ioan Sorin Chiroiu, acuzat de dare de mita, Ionut Cosmin Banu - conducator auto in cadrul SC IOANA MED FARM SRL, acuzat de marturie mincinoasa si Luiza Adriana Masgaciu - contabil-operator facturare in cadrul SC IOANA MED FARM, acuzata de marturie mincinoasa.

Potrivit procurorilor anticoruptie, in 8 septembrie 2010, la SC IOANA MED FARM SRL Stefanesti, administrata de inculpatul Alexandrescu Sandel, a avut loc o inspectie inopinata efectuata de angajati din cadrul Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (ANMDM) avand ca obiect verificarea activitatii de distributie angro de medicamente de uz uman. Deficientele constate de inspectori au atras amendarea societatii si suspendarea autorizatiei de distributie angro. Pentru ca autorizatia sa ii fie restituita, in lipsa remedierii neregulilor, Alexandrescu Sandel impreuna cu sotia sa Alexandrescu Anca Elena au decis sa remita sume de bani presedintelui ANMDM.

Astfel, in zilele de 10 septembrie si 21 septembrie 2010, Boda Daniel, in calitate de presedinte al Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale, a primit suma totala de 5.000 euro de la inculpatul Alexandrescu Sandel, prin intermediul sotiei sale, inculpata Alexandrescu Anca Elena, pentru a aproba efectuarea unei noi inspectii la sediul SC IOANA MED FARM SRL Stefanesti prin care sa se constate, in mod nereal, remedierea deficientelor, ulterior sa fie ridicata masura suspendarii activitatii societatii mentionate si sa fie restituita autorizatia de functionare. Banii au fost pusi la dispozitie cu sprijinul inculpatei Neagoe Raluca Eugenia.

In 23 septembrie 2010, dupa efectuarea unei noi inspectii la SC IOANA MED FARM SRL menite sa constate remedierea deficientelor, Dumitrescu Alexandru, in calitate de inspector in cadrul ANMDM, a intocmit un raport in care a mentionat, in mod nereal, ca deficientele majore identificate in cursul inspectiei inopinate din 8 septembrie 2010 au fost remediate. La data de 4 octombrie 2010, inculpatul Dumitrescu Alexandru a primit de la inculpatul Alexandrescu Sandel, prin intermediul inculpatului Chiroiu Ioan Sorin, suma de 2.000 lei, in baza unei intelegeri prealabile survenite in perioada desfasurarii controlului. Ulterior, pe baza raportului favorabil intocmit de inspector, presedintele ANMDM a restituit autorizatia de functionare societatii IOANA MED FARM SRL.

"Fiind audiati in calitate de martor in prezenta cauza, inculpatii Banu Ionut Cosmin si Masgaciu Luiza Adriana au facut afirmatii mincinoase ori nu au spus tot ce stiu referitor la imprejurarile relevante asupra carora au fost intrebati de procurori, mentinandu-si aceeasi atitudine chiar si dupa prezentarea materialului de urmarire penala", se arata in comunicatul DNA.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Arges.

×