x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Președintele asociației TATA, acuzat că și-a violat fiica în vârstă de 10 ani

Președintele asociației TATA, acuzat că și-a violat fiica în vârstă de 10 ani

21 Aug 2019   •   09:16
Președintele asociației TATA, acuzat că și-a violat fiica în vârstă de 10 ani
Sursa foto: Foto: Observator.tv

Unul dintre cei mai aprigi susţinători ai drepturilor familiei monoparentale a fost reţinut noaptea trecută pentru că şi-ar fi violat fiica de 10 de ani, scrie Antena 3.

Bogdan Drăghici, cunoscut drept promotor al drepturilor taţilor şi al unor proiecte antidiscriminare nu a rescunoscut faptele, dar anchetatorii spun că au dovezi ale violurilor comisie de acesta. 

Avocata mamei fetei a depus mai multe plângeri la poliție, anchetatorii au deschis dosar penal, una dintre fetele lui Bogdan Drăghici a fost agresată sexual când avea 10 ani, în urmă cu aproximativ 4-5 ani. De asemenea, potrivit avocatei ar fi mai multe victime.

×