x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Băsescu a ajuns la Predeal, unde îşi va petrece Revelionul

Preşedintele Băsescu a ajuns la Predeal, unde îşi va petrece Revelionul

30 Dec 2011   •   15:13

Presedintele Traian Basescu a ajuns, vineri seara, la Predeal, unde isi va petrece Revelionul, la fel ca si anul trecut. Potrivit unor surse locale, seful statului a ajuns la Predeal impreuna cu sotia sa si este cazat, ca de fiecare data, la vila de protocol.Seful statului ar urma sa ramana la Predeal si de Revelion.
Si anul trecut presedintele Traian Basescu a petrecut Revelionul la Predeal, alaturi de premierul Emil Boc si de ministrii Gabriel Oprea si Gheorghe Ialomitianu.El a declarat, in 1 ianuarie, la Predeal, ca nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar si ca a refuzat sa faca acest lucru "dintre steaguri", dupa modelul Ceausescu, preluat apoi de Ion Iliescu.
De asemenea, presedintele mai spunea, in 1 ianuarie 2011, ca Romania a reusit sa treaca de cel mai greu an, iar in 2011 isi va relua cresterea economica, chiar daca "firav", subliniind ca pentru aceasta este nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului.
Seful statului si-a petrecut Revelionul si in alti ani la Predeal, iar in 2009 s-a aflat la Sinaia, de unde a transmis din fata primariei din statiune mesajul sau de Anul Nou catre romani (Mediafax).

×