x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, urmărit penal pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, urmărit penal pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani

28 Mai 2014   •   20:46

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi complicitate la spălare de bani.

Alături de Uioreanu a mai fost pus în urmărire şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 2 acte materiale)

Potrivit DNA, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, Uioreanu a pretins de la Vasile Pogăcean 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL.

După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune.

Aşadar, pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei.

Pentru anul 2014, potrivit celor convenite între preşedintele CJ Cluj şi omul de afaceri, pentru lucrări realizate de SC Sinai în comunele Bonţida şi Fizeşul Gherlii au mai fost alocate, în mod preferenţial, fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj în cuantum total de 1.447.497 lei.

Pentru aceste alocări bugetare, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, Vasile Pogăcean ar fi dat 174.500 de lei mită lui Uioreanu.

Potrivit DNA, în acest caz procurorii au beneficiat şi de sprijinul Serviciului Român de Informaţii.


×
Subiecte în articol: Horea Uioreanu vasila pogacean