x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Iohannis a participat, alături de mai mulţi copii, la o oră de programare

Preşedintele Iohannis a participat, alături de mai mulţi copii, la o oră de programare

04 Dec 2015   •   14:47
Preşedintele Iohannis a participat, alături de mai mulţi copii, la o oră de programare

Preşedintele Klaus Iohannis a participat vineri, alături de 23 de copii, la o oră de programare în cadrul campaniei Hour of Code 2015.

"Sunt foarte mulţumit că aţi venit astăzi şi îmi place ce aţi lucrat fiecare dintre voi", le-a spus preşedintele Iohannis copiilor care au participat la eveniment.

Şeful statului a mers la copiii participanţi la eveniment şi s-a interesat ce lucrează aceştia pe computer.

"Dar de ce ne trebuie toate comenzile acestea?", l-a întrebat şeful statului pe un mic programator. "Ca să facem jocul să meargă", i-a răspuns copilul.

Iar preşedintele a continuat să-i provoace pe micuţi. "Aici totul merge bine?", a întrebat preşedintele Iohannis un alt copil. "Eu trebuie să programez ca să planteze frunzuliţe", a spus o fetiţă, şeful statului arătând că-i place ceea ce face aceasta.

Copiii care au participat la această campanie organizată la Palatul Cotroceni au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.

"Prin organizarea acestui eveniment şi susţinerea campaniei Hour of Code 2015, preşedintele României doreşte să readucă în atenţia opiniei publice importanţa competenţelor digitale şi a investiţiei în dezvoltarea abilităţilor de programare ale copiilor, dar şi ale adulţilor, în procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii", arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.

Tutorialele urmate de copiii prezenţi la Palatul Cotroceni sunt disponibile pe site-ul oficial: ro.code.org.

"Acestea demonstrează că programarea reprezintă o îmbinare între logică şi matematică, între muncă şi perseverenţă, fiind accesibilă chiar şi la vârste mici. Performanţa României în domeniul IT a dovedit fără echivoc nevoia de a stimula talentul nativ în acest domeniu în ţara noastră", mai precizează sursa citată.

Hour of Code România este un eveniment organizat de Asociaţia ADFABER, care, în 2014, a reuşit să implice peste 400.000 de români în activităţi de programare.

×