x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care salariile bugetarilor se majorează cu 10%

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care salariile bugetarilor se majorează cu 10%

24 Noi 2015   •   19:19
Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care salariile bugetarilor se majorează cu 10%
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea prin care salariile celor care lucrează în sistemul sanitar se majorează cu 25%, iar ale celorlalţi bugetari cu 10%.

Actul normativ prevede că, începând cu data de 1 octombrie 2015, prin excepţie de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015. De asemenea, salariile bugetarilor se măresc de la 1 decembrie cu 10%.

Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe a fost aprobată pe 11 noiembrie de plenul Camerei Deputaţilor.

×