x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Iohannis, drumeţie spre vârful Negoiu; soţia, tenis demonstrativ cu copiii

Preşedintele Iohannis, drumeţie spre vârful Negoiu; soţia, tenis demonstrativ cu copiii

18 Sep 2016   •   17:21
Preşedintele Iohannis, drumeţie spre vârful Negoiu; soţia, tenis demonstrativ cu copiii
Sursa foto: Facebook.com

Familia prezidenţială a avut un weekend în care a făcut sport, preşedintele Klaus Iohannis fiind sâmbătă în drumeţie spre vârful Negoiu, în timp ce soţia, Carmen, a jucat un meci demonstrativ cu copiii, la turneul Sibiu Open.

Citeste si Carmen Iohannis, împotriva "şcolii acasă": Suntem fiinţe sociale, nu izolate

"Până acum am vorbit despre sport, acum vreau să-i îndemn pe cei mici şi pe cei mari să se apuce de sport. Acesta este semnalul pe care vreau să-l dau, de aceea am venit", a declarat, duminică, soţia preşedintelui, adăugând că doreşte să joace tenis, dar şi să i se alăture preşedintelui în drumeţii.

De asemenea, Carmen Iohannis a mărturisit că intenţionează ca şi anul viitor să alerge la semimaratonul Sibiului.

"Sper să mă ţin de astea două deocamdată, sper să reuşesc să merg în continuare şi la maraton şi să mai vin şi la tenis. Sigur, dacă se ivesc alte ocazii, poate pe munte, un pic. (...) Încerc să mă alătur lui, pe ceva trasee mult mai uşoare. Ieri a fost la Negoiu. Singur a fost. Fără mine", a mai spus Carmen Iohannis.

Carmen Iohannis şi alte sute de sibieni au alergat, la sfârşitul lunii mai, pentru copiii prematuri din Sibiu, cei internaţi la Secţia de Neonatologie a celui mai mare spital public din oraş. Soţia preşedintelui a alergat în ştafetă cu elevii săi de la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu.

Sursa: AGERPRES

×