x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş participă la parada militară de Ziua Naţională din Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş participă la parada militară de Ziua Naţională din Bucureşti

30 Noi 2015   •   15:29
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş participă la parada militară de Ziua Naţională din Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis va participa marţi la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Bucureşti, la care va fi prezent şi premierul Dacian Cioloş.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va transmite marţi, de la Palatul Cotroceni, de la ora 10,00 un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, iar de la ora 11,00 va participa la parada militară din Piaţa Constituţiei.

Tot marţi, preşedintele Iohannis are o videoconferinţă cu militari români aflaţi în teatrele de operaţii, iar apoi va participa la ceremoniile de înaintare în grad a unor ofiţeri şi de decorare a unor membri ai Academiei Române, a postului Radio France Internationale România, precum şi a reprezentanţilor Agenţiei Spaţiale Române.

×