x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preţul pâinii ar putea creşte, din cauza scumpirii cerealelor

Preţul pâinii ar putea creşte, din cauza scumpirii cerealelor

12 Mar 2013   •   12:53
Preţul pâinii ar putea creşte, din cauza scumpirii cerealelor
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Producătorii din agricultură şi industria alimentară nu anticipează majorări de preţuri de peste 5% la carne, în perioada următoare, dar au anunţat că produsele de panificaţie se vor scumpi întrucât cerealele din recolta veche sunt în continuare foarte scumpe, informează mediafax.ro.

"Majorările de preţuri la carne nu sunt proprii acestui sezon. Nu cred că vom asista la majorări substanţiale de preţuri la carne. Când spun substanţiale, mă refer la 5%, 5% pentru mine este o creştere substanţială de preţ. Intuim creşteri de preţ în piaţa produselor de panificaţie pentru simplul motiv că cerealele din recolta veche sunt în continuare foarte scumpe, iar cele noi nu apărut încă", a declarat marţi Alexandru Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, prezent la un forum pe teme agricole.

El a arătat că toate celelalte input-uri pentru industria cărnii sunt în urcare, pe fondul majorării preţurilor cerealelor.

Jurconi a menţionat că atunci când preţurile cresc cu un anumit procent, cererea scade proporţional.

"Revenirea la un plafon de consum anterior este dificilă şi costă mai mult decât să creşti preţul respectiv. De aceea procesatorii nu cresc preţurile", a spus preşedintele Pro Agro.

El cere autorităţilor, printre altele, TVA redusă la produsele agroalimentare de bază şi controale eficiente ale Autorităţii Sanitar-Veterinare.
 

×
Subiecte în articol: scumpire panine scumpire carne scumpiri