x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preţurile locuinţelor din România, Grecia şi Cipru au scăzut cel mai mult din Europa, în prima jumătate a anului

Preţurile locuinţelor din România, Grecia şi Cipru au scăzut cel mai mult din Europa, în prima jumătate a anului

de mediafax    |    11 Sep 2013   •   17:10
Preţurile locuinţelor din România, Grecia şi Cipru au scăzut cel mai mult din Europa, în prima jumătate a anului
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Preţurile locuinţelor din România, Grecia şi Cipru au scăzut cel mai mult din Europa în primul semestru, faţă de perioada similară din 2012, respectiv cu 10,2%, arată un studiu realizat de portalul globalpropertyguide.com pe baza preţurilor medii de vânzare a apartamentelor, ajustate cu inflaţia.

Pe prima poziţie, cu cea mai mare scădere a preţurilor în perioada analizată, se află Cipru, cu un minus de 12,74%, iar pe locul doi este Grecia, cu o reducere de 11,12%.

"Performanţa pieţei rezidenţiale din România se menţine «jalnică», în ciuda unei îmbunătăţiri uşoare a economiei. Preţul mediu de vânzare al apartamentelor a scăzut cu 10,2% în semestrul una din 2013 faţă de aceeaşi perioadă din 2012, cu 9,25% la finele primului trimestru din 2013, cu 5,96% în ultimul trimestru din 2012 şi cu 12,76% în trimestrul trei din 2012. Preţurile caselor au scăzut, de asemenea, cu 2,84% în trimestrul doi al acestui an, faţă de trimestrul doi din 2012", menţionează sursa citată.

Din cele 25 de ţări europene incluse în studiu, 14 au înregistrat creşteri de preţuri faţă de primele şase luni ale anului trecut, şi în 11 dintre acestea preţurile apartamentelor au avut scăderi.

"Recuperarea pieţei rezidenţiale din Europa este slabă, pe fondul crizei datoriilor. Danemarca a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor din Europa (7,76%), chiar dacă a avut o creştere economică redusă. Se aşteaptă ca economia daneză să crească în 2013 cu doar 0,2%, după o contracţie de 0,57% în 2012. Preţurile din Turcia au crescut, de asemenea, puternic, respectiv cu 6,94%", se arată în studiu.

Alte pieţe europene puternice, în funcţie de performanţa sectorului rezidenţial, sunt Ucraina, cu o creştere a preţului mediu cu 6,24%, Austria (6,01%), Estonia (4,65%), Germania (3,83%), Elveţia (3,63%), Norvegia (3,37%) şi Suedia (3,34%).

Sunt ţări din Europa unde creşterile au fost nesemnificative, cum este cazul Islandei (1,51%), Finlandei (0,58%), Irlandei (0.53%), Lituaniei (0,4%).

Din rândul ţărilor în care, deşi s-a consemnat o îmbunătăţire a situaţiei economice, preţurile locuinţelor au continuat scăderea se mai numără Olanda (-7,25%), Rusia (-5,27%), Belgia (-4,6%), Polona (-3.84%), Portugalia (-3.41%), Marea Britanie (-1.56%), Slovacia (-1.35%) şi Lituania (-1.02%).

În România, preţurile locuinţelor au scăzut constant începând cu 2008, reducerea ajungând la peste 50% în marile oraşe, inclusiv Bucureşti. Reducerile au fost mai puternice în primii ani ai crizei. 

×
Subiecte în articol: pret locuinte piata imobiliara