x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preţuri reduse la jumătate pe pârtia Kalinderu din Buşteni

Preţuri reduse la jumătate pe pârtia Kalinderu din Buşteni

de Sorin Anghel    |    28 Ian 2012   •   16:42
Preţuri reduse la jumătate pe pârtia Kalinderu din Buşteni

Vestile bune vin ca o avalansa peste iubitorii sporturilor de iarna. Dupa o saptamana cu multe ninsori, urmeaza inca una cu temperaturi foarte scazute, astfel ca grosimea stratului de zapada va ramane neschimbata in perioada urmatoare.

De la Busteni sosesc, in sfarsit, si vesti bune. Administratia locala a decis ca incepand de duminica, 29 ianuarie, preturile la transportul pe cablu la telescaunul ce deserveste domeniul schiabil Kalinderu sa fie reduse cu 50%. Astfel, un ski-pass pentru o zi va costa 125 de lei, fata de 250 de lei cat era initial. Mai multe detalii gasiti in editia de luni a Jurnalului National.

×