x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prețurile alimentelor la nivel mondial scad brusc în martie, din cauza coronavirusului

Prețurile alimentelor la nivel mondial scad brusc în martie, din cauza coronavirusului

03 Apr 2020   •   17:43
Prețurile alimentelor la nivel mondial scad brusc în martie, din cauza coronavirusului

Prețurile produselor alimentare tranzacționate la burse au scăzut brusc în martie, lovite de scăderea cererii pe fondul pandemiei coronavirusului și de căderea prețurilor globale ale petrolului, a declarat agenția pentru agricultură și alimentație a Națiunilor Unite, citată de Reuters.

 

Indicele pentru alimente al Food and Agriculture Organization (FAO), care măsoară modificările lunare pentru un coș de cereale, semințe oleaginoase, produse lactate, carne și zahăr, a înregistrat în medie 172,2 puncte luna trecută, cu 4,3% în scădere față de luna februarie.

 

"Scăderile de preț sunt determinate în mare măsură de cerere, nu de ofertă, iar factorii de cerere sunt influențați de perspectivele din ce în ce mai deteriorate", a declarat Abdolreza Abbassian, economistul senior al FAO. Instituția prognozează o recoltă de aproximativ 2,721 de miliarde de tone în 2019, în creștere față de estimarea anterioară de 2,719 miliarde și cu 2,4% mai mare decât cea din 2018.

Zahărul a înregistrat cea mai mare scădere, cu 19,1% față de luna precedentă. Scăderea a fost declanșată de reducerea consumului, din cauza izolării oamenilor din multe țări și de o scădere a cererii producătorilor de etanol, din cauza scăderii recente a prețurilor la țiței, a spus agenția cu sediul la Roma.

Indicele prețurilor uleiului a scăzut cu 12%, în urma scăderii uleiului de palmier, legată de evoluția prețurilor petrolului și de incertitudinile în creștere cu privire la impactul coronavirusului pe piețe.

Indicele prețurilor produselor lactate a scăzut cu 3%, determinată de scăderea cotațiilor și încetinirea cererii globale pentru lapte praf degresat și integral, în timp ce indicele prețului cărnii a scăzut cu 0,6%.

Indicele prețurilor la cereale a scăzut cu 1,9%.

În timp ce FAO și-a majorat prognoza pentru producția mondială de cereale din 2019, estimarea sa pentru producția de grâu 2020 a rămas neschimbată, la 763 milioane de tone, aproape de nivelul record al anului trecut.

Mediafax

 

×
Subiecte în articol: pret alimente