x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prigoană şi Bahmuţeanu au divorţat oficial. Pentru a patra oară. Cât va plăti Prigoană pensie alimentară

Prigoană şi Bahmuţeanu au divorţat oficial. Pentru a patra oară. Cât va plăti Prigoană pensie alimentară

24 Ian 2013   •   17:36
Prigoană şi Bahmuţeanu au divorţat oficial. Pentru a patra oară. Cât va plăti Prigoană pensie alimentară
Sursa foto: Facebook

Instanţa a pronunţat, ieri, divorţul dintre Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu - cel de-al patrulea din istoria cuplului.

Băieţii minori ai celor doi, Mihai Maximus, născut în 2007 şi Eduard Gabriel, născut în 2010 vor rămâne în grija mamei, însă în custodie comună. Adriana Bahmuţeanu este foarte nemulţumită, însă, de pensia alimentară pe care instanţa a fixat-o pentru Silviu Prigoană - 1.000 de euro.

Potrivit realizatoarei tv, Silviu Prigoană ar fi trebuit să plătească în jur de 300.000 de euro pensie alimentară, judecând după veniturile sale.

"A avut în 2012 un milion de euro venituri personale, iar acum şi le-a cotit şi pretinde ca are un salariu umil de 1.500 de euro şi vrea să le dea copiilor 1.000 de euro. E o meschinarie incredibilă. Eu am cerut să-mi dea o treime dintr-un milion de euro. Zice că nu mai are bani, dar şi-a cumparat Maybach", a declarat Bahmuteanu pentru Click.ro.

Silviu Prigoană a depus cererea de divorţ în 11 septembrie 2012, la Judecătoria Sectorului 3, concediind-o imediat pe soţia sa din funcţia de manager la Etno TV.

Se pare că Prigoană şi-ar fi trecut averea pe numele fiului cel mare Honorius.

×