x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Prima casă", blocată în Senat

"Prima casă", blocată în Senat

23 Sep 2009   •   00:00
"Prima casă", blocată în Senat

Senatorii nu au reuşit să întrunească numărul de voturi necesare pentru aprobarea OUG privind programul "Prima Casă", această ordonanţă intrând la categoria legilor organice pentru aprobarea cărora este necesar un minim de 69 de voturi favorabile.



Pe ordinea de zi a fost inclusă reluarea votului pe proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 60/2009, privind unele măsuri în vederea implementării Programului "Prima casă". Supusă la vot, respingerea actului normativ a întrunit 24 de voturi pentru, 54 de voturi împotrivă şi o abţinere. Preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Alexandru Pereş, a supus la vot proiectul de aprobare a OUG, care a întrunit 64 de voturi pentru, 23 împotrivă, o abţinere, de asemenea insuficient.

Senatorii nu au reuşit nici pe 7 septembrie să întrunească numărul de voturi necesare pentru aprobarea OUG privind programul "Prima Casă". Deşi raportul comisiei sesizate în fond a obţinut 72 voturi pentru, 19 împotrivă şi 7 abţineri şi a fost aprobat, proiectul de lege de aprobare a ordonanţei a întrunit doar 67 de  voturi în favoare, 9 abţineri şi 20 împotrivă.

Astfel, senatorii au votat proiectul de lege pentru respingere a ordonanţei, dar nici acesta nu a primit numărul necesar de voturi.

În aceste condiţii preşedintele Senatului, Mircea Geoană a anunţat că votul privind acest proiect "va trebui reluat într-un proxim plen al Senatului". Senatul este prima cameră sesizată.

×
Subiecte în articol: observator senat senatori prima casă