x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei: Gropile vor fi numărate

Primăria Capitalei: Gropile vor fi numărate

de Monica Andrei Capatos    |    02 Feb 2010   •   00:00

Chiar dacă n-o să mai ningă foarte mult în următoarele zile, operatorii de salubritate trebuie să evacueze toată zăpada de pe străzile secundare.



"Între 15 şi 22 februarie se anunţă o perioadă cu ninsori, aşa că trebuie să fim pregătiţi. Am tot auzit discuţii că nu sunt suficiente stocuri cu soluţii antiderapante, aşa că vreau să aveţi tot ce-i nevoie", a spus primarul Sorin Oprescu. Oficialul a cerut ca deszăpezirea pe bulevardele principale şi îndepărtarea podurilor de gheaţă de pe străzile laterale să fie făcute chiar şi manual acolo unde utilajele nu pot interveni. Atenţie sporită va fi acordată pasajelor, pantelor şi podurilor.

Edilul-şef al Capitalei i-a cerut directorului Administraţiei Străzilor, Alina Roman, la Comandamentul de iarnă, o lista completă a arterelor pe care s-au format gropi şi a locurilor în care constructorii nu au efectuat reparaţiile necesare (cazuri în care a fost executată garanţia). Astăzi vor fi chemaţi toţi constructorii care au contracte cu municipalitatea pentru inventarierea gropilor din carosabil şi găsirea unor soluţii cât mai rapide pentru a le repara.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă