x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriela Firea: E responsabilitatea instituţiilor statului să vadă dacă sunt informaţii ce alertează inutil populaţia

Gabriela Firea: E responsabilitatea instituţiilor statului să vadă dacă sunt informaţii ce alertează inutil populaţia

31 Ian 2019   •   13:52
Gabriela Firea: E responsabilitatea instituţiilor statului să vadă dacă sunt informaţii ce alertează inutil populaţia
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat joi, în şedinţa CGMB, că, în ceea ce priveşte calitatea apei din Bucureşti, este responsabilitatea instituţiilor statului să vadă dacă sunt informaţii ce alertează inutil populaţia.

"Am primit informaţia ieri (miercuri - n.r.), în jurul prânzului, am discutat imediat cu colegii de la Direcţia de Utilităţi, care monitorizează derularea contractului cu operatorul de apă şi canalizare, Apa Nova, ce se află sub contract cu Primăria Capitalei de câţiva ani, printr-un serviciu delegat de un fost Consiliu General. Am primit asigurări şi am citit şi comunicatul de presă că nu e un pericol pentru populaţie şi că apa e potabilă, sub sancţiunile care sunt prevăzute în contract şi cred că nimeni nu riscă să comunice informaţii eronate Primăriei Capitalei, beneficiar al acestui contract şi bucureştenilor", a precizat Firea.

Ea a menţionat că, în cursul serii, a fost sunată de ministrul Sănătăţii, care o informa că va difuza către presă un comunicat cu referire la apa din Bucureşti. "Mi-a precizat doamna ministru că va fi întemeiat acest comunicat pe informaţii preliminare, deoarece, aşa cum primisem informaţia şi de la DSP, în cursul zilei de ieri, analizele de laborator finale urmau să vină astăzi, ieri erau doar nişte date preliminare. Am făcut exact ceea ce trebuie să facă un primar general. (...) M-am informat, am dat dispoziţie către Corpul de control să înceapă propria verificare, (...) am luat legătura cu AMRSP ce face în acest moment propria investigaţie, mai departe cred că e responsabilitatea instituţiilor statului să vadă dacă avem de-a face cu informaţii publice menite să alerteze inutil populaţia din Capitală sau dacă au fost informaţii veridice, câtă vreme operatorul care se află sub contract vine cu analize care probează că apa din Bucureşti e potabilă", a subliniat primarul general.

Gabriela Firea a precizat că reprezentanţii de la "Apa Nova sunt sub sancţiune penală, dacă mint".

"Ei nu pot să profereze neadevăruri, (...) avem contract ce a fost delegat în 2000. (...) Dacă se va dovedi - că nu cred că cineva riscă să mintă - acest contrat poate fi şi rezilitat. (...) Cineva cred că trebuie să plătească pentru aceste informaţii care nu au făcut altceva decât să decredibilizeze Primăria şi operatorul de apă şi să şi îi sperie pe bucureşteni. (...) Cred că totuşi politicul nu trebuie să meargă chiar atât de departe, trebuie să aibă totuşi o limită", a atras atenţia Firea.

Apa Nova menţiona, miercuri, printr-un comunicat, că parametrii de calitate ai apei potabile sunt în limita legală, iar mirosul de clor va dispărea după-amiaza.

Într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii de miercuri se afirma că, "până la obţinerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialiştii recomandă locuitorilor Capitalei ca apa din reţeaua publică să nu fie folosită pentru băut, prepararea hranei sau în igiena personală". AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriela firea