x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Troacă, încătuşat pentru evaziune de 2,6 milioane lei

Primarul Troacă, încătuşat pentru evaziune de 2,6 milioane lei

de Gabriela Mladin    |    10 Sep 2014   •   18:27
Primarul Troacă, încătuşat pentru evaziune de 2,6 milioane lei

Vicepreşedintele PDL Gorj, primar al comunei Padeş, Mihai Troacă, a fost reţinut de poliţiştii din Gorj sub acuzaţia de evaziune fiscală. Edilul a fost administrator la mai multe societăţi comerciale, iar anchetatorii au stabilit că şi după ce a preluat Primăria acesta s-a ocupat de afaceri. În vizorul edilului s-au aflat exploatările ilegale de pădure şi de agregate din albia râurilor, adică exact cauza producerii indundaţiilor de la Gorj. Doar pe o singură firmă, liderul PDL Gorj ar fi fentat statul cu 2,6 milioane de lei.

Cu zâmbetul pe buze şi sigur pe el, vicepreşedintele PDL din Gorj, primar al comunei Padeş a venit, miercuri, la audieri, chemat de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IJP Gorj. Poliţiştii l-au chemat să dea explicaţii cu privire la societăţile comerciale la care a renunţat, doar în acte, şi cu ajutorul cărora a fentat statul cu milioane de lei. “În perioada 2009-2012 a efectuat mai multe activităţi de exploatare a agregatelor, care nu au fost evidenţiate în documentele contabile, aducând un prejudiciu statului de peste 2.600.000 de lei”, a explicat, Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IJP Gorj.

Balasta din râuri “la negru”

Aşadar, doar pe o singură firmă evaziunea fiscală a fost de 2, 6 milioane de lei. Şi doar din activitatea ilegală de balastru de pe malul râurilor. Însă, edilul este anchetat şi pentru tăierea ilegală a pădurilor, inclusiv în zona Novaci-Polovragi, unde în urmă cu două luni au avut loc inundaţii, iar corpul de control al Ministerului Mediului a stabilit că acestea ar fi cauzele producerii dezastrului.
“Nu mai deţin nicio firmă. Nu am exploatat nimic, nu sunt firmele mele”, a declarat Mihai Troacă, imediat ce a aflat că poliţiştii l-au reţinut.
Însă, anchetatorii au informaţii că şi după ce liderul PDL a ajuns primar, de societăţile comerciale pe care le-a deţinut s-a ocupat tot el, iar afacerile au fost total ilegale.

Defrişări ilegale!

Presa a relatat că în 2009, Troacă a preluat de la o consăteancă, SC Panmior SRL, iar în aceasta era asociat şi Pantelie Raicu, ex-director al Sucursalei Hidrotehnice Târgu-Jiu a Hidroelectrica. Cert este că firma Panmior n-a dus lipsă de contracte cu societatea de stat, iar în ianuarie 2012, firma a început un contract cu SC Hidroserv Porţile de Fier SA pentru deszăpezire la CHS Porţile de Fier şi CHE Gogoşu. Camera de Contruri Mehedinţi a stabilit că aceste contracte au fost încheiate ilegal. Pe aceeaşi firmă, primarul exploata şi agregate din albia mai multor râuri.
Pentru a scăpa de neplăceri, primarul a înstrăinat firma unei basarabence, Galina Şerbu, medicului rezident.

Pe altă societate, SC Mihaex Troacă SRL Padeş, primarul Mihăi Troacă a tăiat ilegal 379 de arbori nemarcaţi, în mai multe puncte din judeţ, realizând un prejudiciu de 100.000 de lei. Firma a fost ulterior vândută pentru a nu se face legătura între el şi activităţile desfăşurate.


×