x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prime pentru unii, vorbe pentru restul!

Prime pentru unii, vorbe pentru restul!

de Violeta Fotache    |    04 Iul 2009   •   00:00
Prime pentru unii, vorbe pentru restul!
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Primele modice luate de angajaţii CSM, din fondul preşedintelui consiliului, cu prilejul Zilei Justiţiei, au generat nemulţumire în rândul magistraţilor, mai ales că cei mai mulţi dintre ei nu îşi vor mai primi nici sporul de 50% de suprasolicitare neuropsihică, câştigat în instanţă.



"Ziua Justiţiei Române trebuie să readucă în viaţa tuturor respectul faţă de judecători, procurori, grefieri, lucrătorii de Poliţie judiciară, experţi, consilieri de probaţiune, care cu dedicaţie şi efort contribuie la înfăptuirea dreptăţii", a precizat ieri Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR).

CSM, ACUZAT DE IPOCRIZIE
"Cu toate acestea, ne exprimăm dezamăgirea faţă de ipocrizia Consiliului Superior al Magistraturii (n.r. - CSM), încă o dată confirmat, prin acordarea unor premii propriilor angajaţi, fapt care concurează la crearea unei imagini negative asupra întregii categorii a magistraţilor, a căror activitate este ameninţată cu un blocaj, din pricina lipsei fondurilor necesare unei funcţionări decente", a subliniat UNJR în mesajul de "La mulţi ani!" adresat ieri magistraţilor cu prilejul Zilei Justiţiei, pentru prima oară nesărbătorită în cadru festiv, de când a fost instituită ca sărbătoare naţională, în prima duminică a lunii iulie.

EXPLICAŢII
Magistraţii din CSM au primit joi câte o primă cu ocazia Zilei Justiţiei. Potrivit Biroului de Presă al CSM, este vorba despre sume modice acordate angajaţilor consiliului, ca în fiecare an de Ziua Justiţiei. Anul trecut, cuantumul primei a fost de 150 de lei. "Primele sunt modice. Banii provin exclusiv din fondul aflat la dispoziţia preşedintelui şi nu din alte resurse financiare de genul sumelor alocate pentru organizarea Zilei Justiţiei. Prin neorganizarea acestei sărbători am economisit 100.000 de lei de la bugetul de stat. Dar banii din fondul preşedintelui nu puteau fi transferaţi către alte conturi, nu puteau fi folosiţi în alte scopuri decât cel pentru care au fost alocaţi. În consecinţă, s-au dat primele acestea modice. Ceilalţi magistraţi nu iau aceste prime pentru că nu li s-a dat de la Ministerul Justiţiei", ne-a precizat Biroul de Presă al CSM.

REACŢII DIN SISTEM
"Adică pentru unii sunt bani, iar pentru alţii nu?!", au comentat magistraţi din sistem acordarea primelor la CSM. Judecătoarea Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel Bucureşti, membru al Asociaţiei Magistraţilor din România, ne-a precizat: "CSM este ordonator principal de credite şi, ne convine sau nu, are dreptul legal să dea aceste prime, chiar dacă e amoral faţă de noi, ceilalţi din sistem, care depindem de Ministerul Justiţiei. Noi nu primim prime, în schimb primim note că pe munca deja efectuată nu se fac plăţi, pe luna trecută şi nici pe viitor a sporului de 50%".

"Mi-aş fi dorit să existe bani astfel încât să dăm prime de Ziua Justiţiei tuturor celor din Ministerul Public care au avut rezultate deosebite.

Dar sunt procurori în sistem, de la Strehaia şi până la Răcari, care s-au bucurat şi de vorbe, chiar dacă nu au primit bani", ne-a declarat ieri procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. Întrebată dacă îi pare rău că nu se organizează anul acesta o festivitate de Ziua Justiţiei, Kovesi a răspuns: "Pe de o parte, regret că nu se mai face Ziua Justiţiei, dar mă bucur într-un fel pentru că la aniversare au fost invitaţi doar şefii din justiţie, dar nu şi procurorii care soluţionează câte 1.500 de dosare pe an, cum sunt cei de la locale, şi care n-ar fi putut să participe la acest eveniment dacă n-au fost invitaţi".

×