x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Principalele artere de circulaţie au fost curăţate de zăpadă

Principalele artere de circulaţie au fost curăţate de zăpadă

18 Dec 2010   •   11:34
Principalele artere de circulaţie au fost curăţate de zăpadă

 143174-utilije.jpgPrimarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat, vineri seară, comandamentul de iarnă pentru a verifica modul în care operatorii de salubritate au acţionat pentru combaterea poleiului.

Potrivit raportului inspectorilor municipalităţii prezentat primarului general, în sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6 utilajele de deszăpezire au acţionat pe principalele artere de circulaţie. Traficul rutier s-a desfăşurat în condiţii satisfăcătoare în toate sectoarele, zăpada fiind îndepărtată de pe carosabil, cu unele excepţii în Sectorul 5, unde pe şoselele Antiaeriană, Alexandriei şi Sălaj, precum şi pe Calea Rahovei mai este un strat subţire de zăpadă.

De asemenea, în toate sectoarele echipele de muncitori de la RATB au curăţat zăpada din staţiile şi refugiile de tramvai.

Inspectorii municipalităţii au somat 47 de agenţi economici să îndepărteze zăpada de pe trotuarele din dreptul spaţiilor comerciale pe care le deţin.

După prezentarea situaţiei în urma intervenţiilor, primarul general le-a cerut operatorilor de salubrizare să continue acţiunile de combatere a poleiului şi să aibă utilajele în punctele fixe stabilite, de unde să intervină rapid.

Operatorii de salubrizare au prezentat în comandamentul de iarnă un raport privind situaţia intervenţiilor.

Astfel, în Sectorul 1, firma Romprest a acţionat cu antiderapant în pante, rampe şi pe poduri, iar după ora 21.00, pe arterele laterale au intervenit 26 de utilaje. În Sectorul 2, firma Supercom a acţionat cu material antiderapant în pante, rampe şi pe poduri, iar 14 utilaje au curăţat zăpada pe arterele laterale. În Sectorul 3 au fost curăţate pantele, rampele şi podurile, iar 15 utilaje au intervenit pe străzile laterale, iar în Sectorul 4, după ora 21.00 firma Rebu a curăţat străzile laterale cu 22 de utilaje.

În Sectorul 5, firma Romprest a trimis cinci utilaje care au împrăştiat material antiderapant, Urban a acţionat cu trei utilaje, iar Supercom cu două. În Sectorul 6, operatorul responsabil de deszăpezire, societatea Urban, a acţionat cu 34 de utilaje cu antiderapant pe străzile laterale.

×