x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procesul în care FACIAS contestă avertismentul primit de Băsescu pentru discriminare, amânat pentru 15 mai

Procesul în care FACIAS contestă avertismentul primit de Băsescu pentru discriminare, amânat pentru 15 mai

21 Feb 2012   •   07:33
Procesul în care FACIAS contestă avertismentul primit de Băsescu pentru discriminare, amânat pentru 15 mai

UPDATE 15:30 - Curtea de Apel Bucuresti a amanat judecarea contestatiei FACIAS la decizia CNCD de a-l sanctiona cu avertisment pe presedintele Basescu. Astazi, la primul termen al procesului, instanta a cerut reprezentantului FACIAS ca pana la termenul urmator al procesului, stabilit pentru 15 mai, sa faca dovada ca a fost imputernicit sa reprezinte organizatia in acest proces.

Curtea de Apel Bucuresti judeca astazi recursul formulat de Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) si pe cel al presedintelui Traian Basescu impotriva sanctiunii primite de acesta, in octombrie 2011, din partea Consiliului National pentru Combatarea Discriminarii (CNCD).

Sanctiunea a venit ca urmare a plangerii formulate de FACIAS, care sesiza caracterul discriminatoriu al declaratiilor facute de Traian Basescu in cadrul unei emisiuni TV.

Invitat la emisiunea "Ultimul Cuvant" de la B1 TV, difuzata in data de 22 septembrie 2011, presedintele Romaniei a afirmat:

"80% din romani sunt convins ca vor sa isi aleaga seful de stat. Bun, rau, dar stiu ca il schimba. Ce te faci cu unul care e pe viata si mai lasa si mostenitori? Daca iese vreunul cu dizabilitati, ce te faci? Ramai cu el sef de stat?"

In conditiile in care Constitutia Romaniei prevede in art. 16 (1) ca “cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari' CNCD a calificat abuziva si flagrant discriminatorie afirmatia Presedintelui Romaniei care anuleaza astfel principiile egalitatii de sanse si egalitatii in fata legii a tuturor cetatenilor, indiferent de dizabilitatile acestora.

Presedintele Basescu a atacat hotararea CNCD, iar FACIAS a formulat, la randul sau, recurs pe considerentul ca sanctiunea este prea blanda, mai ales ca presedintele nu era la prima afirmatie de acest gen.

In 2008, Traian Basescu a fost atentionat de judecatorii instantei supreme atunci cand seful statului s-a referit la o jurnalista numind-o "tiganca imputita".

×