x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procurorul general a dispus încetarea delegării lui Lucian Papici la sefia Secţiei I din cadrul DNA

Procurorul general a dispus încetarea delegării lui Lucian Papici la sefia Secţiei I din cadrul DNA

02 Oct 2013   •   19:35
Procurorul general a dispus încetarea delegării lui Lucian Papici la sefia Secţiei I din cadrul DNA
Sursa foto: Bogdan Maran/Mediafax

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus, miercuri, încetarea delegării procurorului Lucian Papici în funcţia de şef al secţiei I din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, încetarea delegării lui Papici la şefia secţiei I din DNA a venit după ce procurorul a finalizat ancheta în dosarul privind frauda de la referendumul privind demiterea preşedintelui României, în care inculpat este vicepremierul Liviu Dragnea.

În urmă cu o săptămână, Tiberiu Niţu îi prelungise lui Papici delegarea în funcţia de conducere cu încă trei luni, la cererea procurorului-şef al DNA, Laura Kovesi.

Tot miercuri, Tiberiu Niţu a semnat şi revocarea delegării adjunctului şefului secţiei I, Mariana Alexandru, acesta şi Lucian Papici urmând să activeze ca simpli procurori la DNA.

Prin decizia procurorului general, în locul lui Papici a fost delegată în funcţie Iuliana Bendeac, iar în locul Marianei Alexandru a fost numit procurorul Viorel Cerbu.

×
Subiecte în articol: dna procuror lucian papici tiberiu nitu