x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Profesorii vor să blocheze alegerile prezidenţiale

Profesorii vor să blocheze alegerile prezidenţiale

de Eugenia Mihalcea    |    25 Sep 2009   •   00:00
Profesorii vor să blocheze alegerile prezidenţiale
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Profesorii ar putea avea salarii reduse cu până la 40%, dacă Legea unică a salarizării va fi promulgată rapid, şi li se vor anula, încă de la 1 octombrie, 11 sporuri şi indemnizaţii. Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ se pregătesc de grevă, chiar de la 16 noiembrie, pentru a bloca alegerile.



Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) se vor întâlni astăzi pentru a lua în discuţie o propunere a cadrelor didactice din Maramureş privind intrarea în grevă generală, pe durată nedeterminată, de la 16 noiembrie. Membrii Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş au decis, în cadrul unei şedinţe organizate la nivel local, să propună Alianţei Bugetarilor să intre în grevă generală de la 16 noiembrie, dacă nu se vor rezolva până atunci problemele legate de salarizarea bugetarilor.

Sindicaliştii susţin că prevederile articolului 49 din Legea salarizării unice elimină sporurile, indemnizaţiile şi premiile pentru personalul didactic. Potrivit articolului 49 din proiectul Legii salarizării unitare, la trei zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial se abrogă mai multe articole din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste articole fac referire la indemnizaţia pentru personalul didactic care are reşedinţa sau domiciliul în mediul rural sau în localităţi izolate, gradaţia de merit, salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţiile pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de control şi alte stimulente prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Salarii mai mici cu 40%
În situaţia în care preşedintele României va promulga legea, veniturile salariale ale personalului din învăţământ se vor diminua, în medie, cu 40% lunar, pentru perioada octombrie-decembrie 2009, după cum susţine secretarul general al FSLI, Liviu Marian Pop. Mai exact, un profesor cu gradul I şi cu o vechime de 22-25 de ani, cu gradaţie de merit, care are acum un salariu brut de 3.109 de lei, va avea numai 2.261 de lei, iar un învăţător cu gradul I şi cu o vechime de 25-30 de ani va scădea de la 2.350 de lei brut la 1.858 de lei.  

"Am sesizat de săptămâna trecută lucrul acesta, am înţeles că se fac demersuri, dar nu ştiu, dacă Guvernul şi-a asumat răspunderea, mai poate cineva să modifice? Situaţia e destul de gravă. Impresia mea este că acest articol nu este o greşeală, ci a fost intenţionat introdus. Tocmai ca să diminueze veniturile în ultima perioadă. Aveam semnale că Guvernul nu are suficienţi bani pentru ultimele trei luni", a declarat prim-vicepreşedintele FSLI, Simion Hăncescu.

De asemenea, Liviu Marian Pop a susţinut că "se va face mâine (azi - n.r.) o propunere pentru o formă de protest, pentru perioada campaniei electorale, undeva la 16 noiembrie, ca să blocăm tot procesul electoral.

Dacă până la 5 octombrie nu se rezolvă nimic, avem planificat la 7 octombrie un miting la Bucureşti, cu toate confederaţiile sindicale", a precizat Pop.

×
Subiecte în articol: scoala