x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Proiect pentru profesori universitari

Proiect pentru profesori universitari

de Diana Scarlat    |    10 Feb 2010   •   00:00



Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social (ACPART) implementează, începând din noiembrie 2008, proiectul strategic  "Dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor din învăţământul superior din România - DOCIS".


Scopul proiectului este acela de a spori transparenţa învăţământului superior faţă de angajatori şi facilitării inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii. Până acum, peste 300 de experţi selectaţi din rândul cadrelor didactice universitare, instruiţi să utilizeze Metodologia CNCIS, sunt în curs de finalizare a descrierilor pentru 325 de calificări la nivel de licenţă, conform H.G. 635/2008, precum şi pentru 175 de calificări la nivel de master de aprofundare.

În perioada 1 februarie-27 martie 2010, ACPART organizează, alături de partenerii săi, o serie de instruiri regionale privind instrumentele Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior. La întruniri participă reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior, ai studenţilor, ai mediului economico-social şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

Proiectul se desfăşoară pe o durată de trei ani (noiembrie 2008-octombrie 2011), şi este cofinanţat de Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi de  Guvernul României.

×
Subiecte în articol: scoala