x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest Bucureşti: Zeci de mii de oameni în faţa Guvernului

Protest Bucureşti: Zeci de mii de oameni în faţa Guvernului

03 Feb 2017   •   19:08
Protest Bucureşti: Zeci de mii de oameni în faţa Guvernului
Sursa foto: Victor Stroe

UPDATE ORA 00.58 Manifestanții au părăsit Piața Victoriei din Capitală, după miezul nopții de vineri spre sâmbătă, la finalul celei de-a patra zi de protest împotriva adoptării ordonanței de urgență ce vizează modificări ale Codurilor penale.

Potrivit unor surse oficiale, peste 90.000 de persoane au protestat în fața sediului Guvernului, manifestația fiind una pașnică.

"Copiii mei vor să zboare, nu le tăiați aripile!", "Protestăm pașnic", Jos corupția!", "Abrogați și plecați", "Noaptea, ca hoții" — sunt doar câteva dintre mesajele protestatarilor.

Ca și în precedentele seri, manifestanții au venit cu steaguri, pancarte, bannere, vuvuzele sau tobe. În jurul orei 22,00, cei prezenți în Piața Victoriei au început să intoneze în cor Imnul Național, textul acestuia fiind proiectat pe o clădire din apropierea Guvernului. 
La manifestație au fost prezente persoane de toate vârstele, dar și părinți cu copii, unii dintre cei mici ținând în mână pancarte cu mesaje precum "Rezist pentru viitorul meu", "Stop corupției" sau "Vă dăm jos cu grație". 
 

Dacă în primele zile majoritatea protestatarilor aveau mesaje scrise de mână pe cartoane sau coli de hârtie, vineri seară mulți au venit cu mesaje tipărite, cel mai frecvent mesaj fiind "Retrageți ordonanța!". 
 

Câțiva manifestanți au adus un proiector, imagini luminoase fiind proiectate pe o clădire din apropierea Guvernului, dar au afișat și mesaje antiguvernamentale, precum "România, trezește-te!" sau "Altă întrebare: Când dați abrogare?".

Ca și în primele seri, câțiva dintre cei aflați în Piața Victoriei au împărțit ceai cald.

La final, mai multe persoane au adunat în saci de plastic gunoaiele rămase în piață după plecarea manifestanților.

UPDATE Jandarmii au scos din rândul protestatarilor din Piaţa Victoriei, vineri seară, un bărbat care se manifesta violent, reprezentanţii forţelor de ordine fiind sesizaţi de alţi participanţi la manifestaţie, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Poliţiştii rutieri au luat decizia, vineri seară, să închidă traficul pe arterele din zona adiacentă Guvernului.

La protestul din Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, sunt circa 20.000 de persoane.

Manifestanții revin, vineri seară, în Piața Victoriei din Capitală pentru a protesta față de ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală.

Poliţiştii rutieri au luat decizia, vineri seară, să închidă traficul pe şoseaua Kiseleff, din zona străzii arh. Ion Mincu, şi pe bulevardul Aviatorilor, pe ambele sensuri de acces înspre Piaţa Victoriei, de la statuia Aviatorilor, a anunţat, pentru AGERPRES, Ovidiu Munteanu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

El a menţionat că se vor aplica aceleaşi restricţii ca în serile precedente, respectiv se va închide circulaţia şi pe bulevardul Lascăr Catargiu, dinspre şi înspre Piaţa Romană, şi pe străzile adiacente zonei de protest.

Surse oficiale au precizat că la protestul din Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, sunt circa 10.000 de persoane.  www.agerpres.ro

×