x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest in Piata Victoriei. Jandarmeria intervine: E cel mai neplăcut scenariu. Am abordat soluția dialogului

Protest in Piata Victoriei. Jandarmeria intervine: E cel mai neplăcut scenariu. Am abordat soluția dialogului

15 Mai 2020   •   18:14
Protest in Piata Victoriei. Jandarmeria intervine: E cel mai neplăcut scenariu. Am abordat soluția dialogului

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iocob, susține că forțele de ordine intervin în Piața Victoriei, unde peste 100 de persoane protestează. El susține că jandarmii „abordează soluția dialogului”, precizând că mitingul „este cel mai neplăcut scenariu”, în contextul epidemiei.

„Jandarmeria București se află în cel mai neplăcut scenariu. Ei dau impresia că nu înțeleg recomandările noastre. Nu au mijloace de protecție, nu păstrează distanța și trebuie să le explicăm cât de importante sunt pentru sănătatea lor. Chiar dacă încercăm să avem un dialog rezonabil, sănătatea jandarmilor este pusă în pericol pentru că trebuie să gestionăm o adunare de persoane care nu este cel mai plăcut lucru în acest moment. Am abordat soluția dialogului”, a spus Alexandru Iacob, la Antena 3.

Conform sursei citate, dispozitivul de jandarmi este în dinamică.

„La început au fost câteva echipe de dialog, dar numărul dispozitivului a fost crescut pe măsură ce numărul de patrticipanți a crescut”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Peste 100 de oameni s-au strâns, vineri, după ora 17.00, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de măsurile adoptate de autorități în contextul epidemiei de COVID-19. Ei nu poartă mască și nu păstrează distanța minimă de 1,5 metri.

„Jos dictatura!”, „Demisia!”, „România, trezește-te”, „Suntem oameni, suntem frați, nu ne vom lăsa cipați!” sunt cuvinte ce se aud din Piața Victoriei.

În fața Palatului Victoria se află tineri, persoane în vârstă și chiar și copii. Între ei, se află și fostul europarlamentar Adrian Severin.

Oamenii prezenți la protest stau unii lângă alții, unii dintre ei strângându-și mâna sau îmbrățișându-se.

Protestul a fost anunțat pe Facebook, iar oamenii cer „pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile și Constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului. (...) Parlamentarii ar fi trebuit să își ceară scuze imediat poporului pe care îl reprezintă și ale cărui interese trebuia să le protejeze. Cea mai bună cale de a-și cere scuze ar fi fost moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban și suspendarea președinteui Iohannis pentru abuz în serviciu și vătămare gravă a drepturilor și intereselor legitime a cetățenilor români. Nu a făcut-o. Așadar, oamenii cer demisia președintelui, a guvernului și sancționarea parlamentarilor complici la emiterea și impunerea decretelor și OUG-urilor ilegale care au încălcat și confiscat drepturile românilor, permițând abuzurile din perioada stării de urgență”.

Stire initiala Peste o sută de persoane s-au strâns vineri seara în P-ța Victoriei, pentru a protesta față de măsurile adoptate de autorități în contextul epidemiei de COVID-19. Ei nu poartă mască și nu păstrează distanța minimă de 1,5 metri.

„Jos dictatura!”, „Demisia!”, „România, trezește-te” sunt cuvinte ce se aud la ora transmiterii acestei știri din Piața Victoriei.

Sunt tineri, persoane în vârstă, dar chiar și copii. Între ei, se află și fostul europarlamentar Adrian Severin.

Oamenii prezenți la protest stau unii lângă alții, unii dintre ei strângându-și mâna sau îmbrățișându-se.

Protestul a fost anunțat pe Facebook.

La fața locului sunt mai mulți jandarmi, dar, până la ora acestei știri, autoritățile nu au transmis nicio proziție oficială în ce privește protestul din centrul Bucureștiului.

 Mediafax

 

×
Subiecte în articol: protest Piaţa Victoriei