x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest la Institutul Oncologic din București. Ministrul Pintea solicită rezolvarea de urgență a situației

Protest la Institutul Oncologic din București. Ministrul Pintea solicită rezolvarea de urgență a situației

08 Mar 2019   •   14:23
Protest la Institutul Oncologic din București. Ministrul Pintea solicită rezolvarea de urgență a situației

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut vineri rezolvarea "de urgenţă" a situaţiei de la Institutul Oncologic Bucureşti, astfel încât pacienţii să poată beneficia de tratamentul de care au nevoie, informează un comunicat de presă al ministerului de resort.

Mai mulţi angajaţi din radioterapie au protestat vineri la institut. Protestul a fost unul spontan şi a avut loc în condiţiile în care aceşti angajaţi se tem că îşi pot pierde locurile de muncă, deoarece un echipament cu care lucrează nu a primit autorizaţie de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

"Astăzi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a desemnat o echipă condusă de secretarul de stat Tiberiu Brădăţan care a fost la IOB şi a discutat cu conducerea institutului şi cu protestatarii. În urma discuţiilor, s-a stabilit că luni dimineaţă va avea loc o întâlnire între reprezentaţii IOB, CNCAN şi MS în vederea identificării soluţiilor de rezolvare a acestei situaţii", a precizat ministerul.

Potrivit managerului unităţii medicale, Lidia Kajanto, un echipament vechi de 17 ani nu a primit autorizaţie de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. "Angajaţilor le este teamă că, dacă nu vom avea autorizaţie de la CNCAN la un anumit echipament, nu o să mai putem lucra şi ei rămân fără loc de muncă", a explicat ea.

Kajanto a adăugat că o altă problemă este lipsa fizicienilor. "În ceea ce priveşte fizicienii, este problema de salarizare. Ne-au plecat în ultimul an patru fizicieni pe care noi i-am format. Ei au plecat în privat, din cauza faptului că se deschide reţeaua privată foarte mult. O să rămânem fără personal. Trebuie să atragem atenţia", a explicat managerul institutului.

×
Subiecte în articol: Sorina Pintea