x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protestul adolescentelor: Cade una, cădem toate

Protestul adolescentelor: Cade una, cădem toate

de Theodora Şutiu    |    29 Iul 2019   •   10:49
Protestul adolescentelor: Cade una, cădem toate

Aproape 40 de tinere, cu vârste între 15 şi 18 ani, membre ale unui ONG numit GirlUp Romania, atrag atenţia, după tragedia de la Caracal, asupra mentalităţii româneşti collective, profund marcată de misoginie şi nenumăratele cazuri de hărţuire la care sunt supuse femeile din ţara noastră de zeci de ani.

Adolescentele susţin că România nu oferă niciun fel de protecţie în cazurile de abuz sexual sau hărţuire. „Vorbim despre agresiunea sexuală și despre modul în care polițiștii ne întreabă ce am făcut pentru a o provoca, ce purtam la momentul respectiv și dacă suntem «sigure că nu am flirtat cu bărbatul acela la un moment dat». Vorbim despre violența domestică și despre faptul că majoritatea persoanelor pe care le cunoaștem cred că este justificată, iar autorități precum șeful poliției din Bacău ne spun să sunăm de abia dimineața dacă suntem bătute în toiul nopții. Vorbim despre modul în care toate aceste aspecte normalizate din viețile noastre de zi cu zi portretizează fetele și femeile ca obiecte, distrugând încrederea noastră, identitatea noastră, siguranța noastră”, transmite asociaţia.

Reguli de protecţie pe stradă

Iată cum se sfătuiesc tinerele să se ferească de un potenţial violator, indiferent unde se află în momentul atacului. Regulile sunt folosite de o adolescentă înainte de a împlini vârsta de 15 ani.

  • nu purta niciodată căști când mergi pe jos noaptea;
  • ține cheile de la casă între degete;
  • trimite-le prietenelor tale poză cu plăcuța de înmatriculare a maşinii șoferului de Uber sau taxi și anunță-le de îndată ce ajungi acasă în siguranță;
  • prefă-te că te oprești să îți cauți ceva în geantă, astfel încât persoana care merge în spatele tău să ajungă în față, unde o poți vedea;
  • evită să-ți porți părul într-o coadă;
  • dacă e posibil, mergi peste tot cu un prieten;
  • nu pulveriza excesiv spray-ul de piper, pentru că atunci ai putea fi tu arestată în loc de atacator.

 

Vorbim despre felul în care suntem sexualizate de mici, de fiecare dată când ni se spune să ne „închidem picioarele” când abia am trecut în gimnaziu, să purtăm haine care „arată cât mai puțină piele” la reuniuni de familie, și apoi despre cum suntem sexualizate de codul de îmbrăcăminte școlar, de reviste, în reclame care se dau apoi luni întregi pe canalele de televiziune din toată țara.

×