x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu: Nu s-a aprobat un act normativ cu privire la 'Cuminţenia Pământului'; Guvernul va găsi o soluţie în scurt timp

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu: Nu s-a aprobat un act normativ cu privire la 'Cuminţenia Pământului'; Guvernul va găsi o soluţie în scurt timp

06 Oct 2016   •   01:10
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu: Nu s-a aprobat un act normativ cu privire la 'Cuminţenia Pământului'; Guvernul va găsi o soluţie în scurt timp
Sursa foto: FOTO: Adrian Manolache

Guvernul nu a aprobat, miercuri, un act normativ cu privire la achiziţia sculpturii "Cuminţenia Pământului", urmând să găsească în cel mai scurt timp o soluţie echilibrată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

"Nu s-a aprobat în Guvern o ordonanţă de urgenţă sau un act normativ cu privire la 'Cuminţenia Pământului'. A fost o discuţie, în schimb, şi Guvernul va găsi, în cel mai scurt timp, o soluţie echilibrată, având în vedere numărul mare de români care au contribuit la achiziţia acestei opere de artă", a declarat Liviu Iolu, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria.

Iolu a precizat că Guvernul evaluează, în acest moment, mai multe posibilităţi pentru a răspunde pe măsura interesului foarte mare stârnit de această campanie de subscripţie publică.

El a arătat că în şedinţa de miercuri s-au discutat mai multe variante referitoare la "Cuminţenia Pământului", printre care şi o propunere de ordonanţă de urgenţă asumată de Ministerul Culturii şi care se află în prezent în dezbatere publică, pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

"Aceasta este varianta asumată de Ministerul Culturii. (...) În Guvern s-a discutat şi pe această variantă, dar nu exclusiv", a spus Iolu.

Întrebat de ce Executivul nu a ajuns la un acord pe acest proiect de OUG, Iolu a explicat că Guvernul îşi ia un timp de reflecţie.

"Guvernul îşi ia încă un timp de reflecţie pentru că suntem în termenul legal până pe 31 octombrie până la necesitatea găsirii unei soluţii pentru achiziţia acestei opere. (...) Campania a fost din perspectiva noastră un succes, pentru că au donat peste 100.000 de români. Este vorba de un milion de euro. Este o sumă foarte mare pentru o campanie de achiziţie a unui bun cultural şi, cu responsabilitatea acestui număr mare de oameni care au donat şi a acestei sume foarte mari care s-a strâns, Guvernul are nevoie de un timp de reflecţie pentru a (...) găsi soluţia corectă şi echilibrată în acest moment pentru 'Cuminţenia Pământului' ", a susţinut Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a mai afirmat că acest proiect ar putea fi discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare. "Termenul este 31 octombrie. Ar putea intra inclusiv în şedinţa viitoare de Guvern", a adăugat Iolu.

Întrebat dacă Guvernul ar avea banii necesari să cumpere "Cuminţenia Pământului" doar din propriile fonduri, Liviu Iolu a spus că "Executivul a avut întotdeauna banii necesari". "Guvernul României are bani pentru achiziţionarea unui bun de o valoare (...) patrimonială (...), culturală şi de foarte mare importanţă", a mai afirmat Iolu.

Potrivit proiectului de OUG, care a fost publicat pe site-ul SGG, statul ar putea acoperi suma necesară achiziţionării operei de artă "Cuminţenia Pământului".

"Diferenţa între sumele donate (...) şi suma echivalentă în lei a 6 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, iar campania de strângere a donaţiilor va fi reluată şi se va derula până la data de 31 octombrie 2019, în scopul asigurării reîntregirii fondurilor alocate de la buget", se arată în proiectul de ordonanţă.

În nota de fundamentare a actului normativ se precizează că, din cauza faptului că până la închiderea campaniei de subscripţie, pe 30 septembrie, s-au strâns doar în jur de 1 milion de euro, "se impune ca diferenţa să fie suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, pentru a nu pierde posibilitatea unică de a achiziţiona acest bun de valoare culturală extraordinară".

Totodată, ordonanţa prevede că, în cazul în care, din orice motiv, până la data de 30 noiembrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra bunului cultural, (...) se dispune închiderea campaniei, iar sumele colectate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se restituie donatorilor".

Sursa: AGERPRES

×