x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator RADET şi CFR, amenzi de 70.000 de lei de la ANPC

RADET şi CFR, amenzi de 70.000 de lei de la ANPC

08 Ian 2016   •   22:10
RADET şi CFR, amenzi de 70.000 de lei de la ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 50.000 de lei companiile CFR Călători şi CFR Infrastructură pentru condiţii improprii de călătorie, în timp ce Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a fost sancţionată cu 20.000 de lei pentru lipsa furnizării căldurii sau furnizarea acesteia la parametri necorespunzători, a anunţat, vineri, instituţia.

"Comisari ANPC au desfăşurat un control la data de 5 ianuarie în urma sesizărilor primite de la consumatori. Aceştia reclamau faptul că furnizarea agentului termic a fost oprită, fie s-a furnizat sub parametri stabiliţi, precum şi a faptului că apa caldă a fost furnizată la temperaturi scăzute. În timpul controlului, reclamaţiile s-au confirmat, situaţie recunoscută şi de RADET. ANPC a aplicat o amendă contravenţională de 20.000 lei şi a dispus remedierea situaţiei", precizează comunicatul ANPC remis AGERPRES.

De asemenea, comisari ANPC din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au sancţionat CFR Călători şi CFR Infrastructură cu suma de 50.000 de lei pentru condiţii improprii de călătorie.

Controlul s-a desfăşurat în Gara de Nord în data de 5 ianuarie şi a vizat CFR Infrastructură şi CFR Călători, după ce consumatorii au reclamat serviciile de transport pe calea ferată.

Potrivit sursei citate, principalele nereguli constatate în Gara de Nord au vizat vagoanele în circulaţie cu zăpadă la capetele frontale, vagoane de dormit în care apa s-a scurs din plafon, imediat după plecarea trenului, instalaţii nefuncţionale la toalete, dar şi întârzieri de până la 90 minute, neinformarea consumatorilor cu privire la aceste întârzieri şi lipsa explicaţiilor în legătură cu aceste întârzieri.

"Din documentele puse la dispoziţie au fost înregistrate 359 trenuri, care au avut întârzieri de 2.677 minute. 70% din întârzierile înregistrate au fost cauzate de infrastructura feroviară, iar restul de 30% de problemele tehnice apărute la materialul rulant", se arată în comunicat.

ANPC a dispus remedierea urgenţă a deficienţelor constatate.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: ANPC cfr radet amenzi amenda