x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radio ZU, 1 milion de ascultători

Radio ZU, 1 milion de ascultători

de Cristiana Stamatescu    |    09 Feb 2010   •   00:00
Radio ZU, 1 milion de ascultători

Radio ZU este din nou liderul audienţelor în Capitală. Mai mult, ZU a depăşit pragul de un milion de ascultători pe zi, la nivel urban.



Rezultatele ultimului val de măsurători ale Studiului de Audienţă Radio realizat în perioada 31 august - 20 decembrie 2009 de IMAS - Marketing şi Sondaje SA şi Mercury Research SRL relevă faptul că Radio ZU este cel mai ascultat post privat de radio din Bucureşti.

Astfel, Radio ZU îşi păstrează poziţia de lider al audienţelor în Capitală, fiind pentru a treia oară consecutiv când ocupă locul întâi al celor mai ascultate radiouri private. Nu mai puţin de 221.600 de bucureşteni aleg să asculte în fiecare zi emisiunile postului ZU. Pe locul doi se situează Kiss FM, urmat de Radio 21.

Urban
La nivel urban, postul de radio la care Daniel Buzdugan şi Mihai Morar dau trezirea a depăşit un milion de ascultători pe zi. Ceea ce duce Radio ZU pe locul 3 în topul audienţelor posturilor de radio private în oraşele ţării.

Având o cotă de piaţă de 11,5%, ZU a "crescut" cu două puncte faţă de cât a înregistrat în perioada de vară a anului trecut. Radio ZU este unul dintre cele mai tinere posturi de radio din România. Lansat în septembrie 2008, ZU a urcat rapid în topul audienţă în Capitală.

×
Subiecte în articol: mass-media