x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Berceanu a anunţat demiterea a 24 de directori din Ministerul Transporturilor

Radu Berceanu a anunţat demiterea a 24 de directori din Ministerul Transporturilor

23 Dec 2008   •   00:00
Radu Berceanu a anunţat demiterea a 24 de directori din Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, astăzi, că îi va elibera din funcţie pe cei 24 de directori de companii din subordinea instituţiei, invocând salariile ridicate ale acestora.



În total, salariile celor 24 de directori însumează 105.000 euro lunar, la care se adaugă indemnizaţiile celor care fac parte din consiliile de administraţie, astfel că suma totală ajunge la 350.000 de euro pe lună. "M-am hotărât să îi eliberez din funcţie pe cei 24 de directori de companii, din cauza salariilor ridicate pe care aceştia le au", a declarat Berceanu pentru Mediafax.
Conform datelor prezentate de Berceanu, Liviu Bobar, directorul general al CFR Marfă, are un salariu lunar de 18.750 de lei, la fel ca Alexandru Noapteş, directorul general al CFR Călători. Dorin Debucean, directorul general al CNADNR, câştigă 19.000 de lei, iar Gabriel Ţară, şeful Aeroportului Otopeni, primeşte un salariu de 21.000 lei, identic cu cel al directorului TAROM, Gheorghe Bîrlă.
Cel mai mare salariu, de 37.000 lei, este cel al directorului general al ROMATSA, Frâncu Aleador, iar cel mai redus este cel al lui Ovidiu Bobeică, directorul general al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu 6.000 lei. Printre salariile menţionate de Berceanu se află cele ale directorilor Metrorex, Gabriel Mocanu (15.000 lei), Ştefan Mladin de la Aeroportul Băneasa (14.000 lei), Ovidiu Crăpătureanu, de la Registrul Auto Român, cu 20.000 lei, şi Adrian Vasilescu de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu 19.650 lei. La salarii se adaugă indemnizaţiile primite pentru funcţiile din Consiliile de Administraţie, care însumează 240.000 de euro, sau 918.980 lei, mult peste valoarea totală a salariilor celor 24 de şefi de companii. "Cred că salariile lor sunt un pic cam mari şi nesimţirea a ajuns la o cotă mare, drept urmare am decis să îi eliberez din funcţie pe toţi. După sărbători, o să văd cum trebuie procedat. Este inadmisibil ca un ministru să aibă 40 şi ceva de milioane (de lei vechi - n.r.), iar un director să aibă 300 de milioane lei (vechi - n.r.)", a spus Berceanu.
El preia Ministerul Transporturilor de la Ludovic Orban, procedurile privind schimbarea de la vârful instituţiei urmând să fie finalizate săptămâna viitoare.

×
Subiecte în articol: romania