x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Mazăre, scrisoare de scuze organizaţiilor evreieşti

Radu Mazăre, scrisoare de scuze organizaţiilor evreieşti

22 Iul 2009   •   00:00
Radu Mazăre, scrisoare de scuze organizaţiilor evreieşti
Sursa foto: Stefan Ciocan/Reuters

Radu Mazăre, a transmis o scrisoare de scuze şi de explicare a gestului său către organizaţiile evreieşti care s-au simţit lezate de apariţia sa în uniformă de general al Wehrmacht-ului la o prezentare de modă în staţiunea Mamaia.



"În primul rând, doresc să îmi cer scuze faţă de dumneavoastră şi de toţi cei care s-au simţit vexaţi sau lezaţi de apariţia mea la prezentarea de modă din data de 18 iulie, din Mamaia, îmbrăcat în uniforma de ofiţer al Wehrmacht-ului. Aceste scuze le-am prezentat şi public, ele fiind difuzate pe toate posturile de televiziune şi în media românească. Vreau însă să vă spun că această apariţie a mea a avut loc în cadrul unui eveniment artistic, unde am dorit să interpretez şi să aduc un omagiu ofiţerului german Claus von Stauffenberg, care a murit executat în urma încercării sale de a-l asasina pe dictatorul Adolf Hitler. Imediat după încheierea prezentării, am şi făcut declaraţii în acest sens. Am precizat atunci că nu împărtăşesc ideologia nazistă, ci dimpotrivă, îl apreciez pe cel care a încercat să-l asasineze pe dictatorul nebun", se arată în debutul scrisorii.

Radu Mazăre susţine că relaţiile sale cu cetăţenii israelieni sunt extrem de strânse şi de cordiale şi a dat exemplul mai multor investiţii în municipiul Constanţa realizate de către companii deţinute sau manageriate de către cetăţeni israelieni de când este primar.

Primarul Constanţei a mai afirmat în scrisoare că a vizitat Israelul de trei ori, că a vizitat fostul lagăr de concentrare Dachau, tocmai pentru a cunoaşte cât mai bine istoria poporului evreu.

"În încheiere, doresc să-mi exprim încă o dată regretul faţă de cei care s-au simţit lezaţi de apariţia mea din cadrul evenimentului de modă de la Mamaia şi să subliniez faptul că nu am împărtăşit şi nu împărtăşesc ideile naţionaliste, fasciste sau antisemite, singura mea intenţie fiind aceea de a omagia curajul unui ofiţer care, într-un stat poliţienesc, a luptat împotriva dictatorului aflat la putere", a spus Radu Mazăre, în finalul scrisorii.

Radu Mazăre a apărut, duminică seară, la Mamaia, pe scena unei prezentări de modă, purtând o uniformă de ofiţer german şi fiind însoţit de fiul său, care era şi el îmbrăcat într-o uniformă de ordonanţă de ofiţer german, amândoi defilând în pas de paradă.

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului l-a reclamat, luni, pe Radu Mazăre pentru încălcarea Legii privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Mazăre a fost reclamat, într-o scrisoare adresată atât procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, cât şi lui Mircea Geoană, şeful lui Mazăre pe linie de partid, că a încălcat actul normativ privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. În scrisoarea organizaţiei, semnată de directorul acesteia, Marco Maximilian Katz, primarul Constanţei este acuzat că purta uniformă nazistă şi că ar fi instigat un minor, pe fiul său, să îi urmeze exemplul, "educându-l pe acesta să trateze legislaţia în vigoare cu dispret".

Criticile la adresa primarului Constanţei, Radu Mazăre, precum şi declaraţiile acestuia după incindent, sunt prezentate pe larg, miercuri, de presa internaţională.
Mediafax

×
Subiecte în articol: observator mazare