x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Moraru la proces: Victor Ciutacu este "un tip talentat, cu caracter"

Radu Moraru la proces: Victor Ciutacu este "un tip talentat, cu caracter"

23 Mar 2011   •   20:58
Radu Moraru la proces: Victor Ciutacu este "un tip talentat, cu caracter"

157913-rss3834852.jpgLa termenul de azi al procesului, instanţa le-a cerut atât lui Moraru cât şi lui Ciutacu să răspundă unor întrebări pe care cele două părţi şi le-au adresat reciproc. 

"Nu a fost o campanie, nu a fost denigratoare şi nu a fost împotriva domnului Ciutacu. Nu văd nimic denigrator spus de mine atunci la adresa domnului Ciutacu", a răspuns Moraru atunci când a fost întrebat de reprezentanţii lui Ciutacu dacă recunoaşte că a dus o campanie denigratoare la adresa lui în 2009, în mai multe ediţii consecutive ale emisiunii "Naşul" pe care o realiza atunci la postul B1TV.

Despre afirmaţia făcută într-una dintre emisiuni de Moraru, conform căreia Ciutacu s-ar situa "în partea de golănie, de mizerie a presei", acesta a declarat că: "Am vrut să-l atenţionez pe domnul Ciutacu. Este un tip talentat şi cu caracter, astăzi mi-e chiar simpatic. Am vrut să-l atrag în zona presei de calitate", a răspuns Moraru, referindu-se la aceea că Victor Ciutacu face parte dintr-un trust care "practică un anumit tip de atac şi acuzaţie fără probe".

Moraru a spus că i-a cerut lui Victor Ciutacu "să spună tot ce ştie" din perioada în care a lucrat fie în subordinea lui Ovidiu Muşetescu la Agenţia de Privatizare a Activelor şi Participaţiilor Statului (APAPS), fie în Ministerul Economiei condus de Codruţ Şereş, o astfel de "spovedanie" fiind, în opinia sa, necesară pentru a stabili că Ciutacu nu este un "ziarist vopsit".

În replică, redactorul-şef al Jurnalului Naţional a indicat exact în ce perioadă a lucrat la APAPS şi în ce perioadă i-a fost subordonat ministrului Codruţ Şereş la Ministerul Economiei. Lui Ciutacu i s-a cerut apoi să spună dacă a avut vreo implicare în procesul de privatizare a unor companii precum Petrom, ALRO sau SIDEX, acesta spunând că Petrom a fost privatizat de Ministerul Economiei pe când el lucra la APAPS şi apoi la Jurnalul Naţional, iar în vânzarea celorlalte două societăţi nu a avut nicio implicare. "Nu am participat în sens legal, nu am fost în comisiile de privatizare. Am participat fizic la ceremoniile de semnare a unor contracte", a spus Ciutacu.

Referitor la demisia din Ministerul Economiei, Ciutacu a declarat: "Am plecat din Guvern pentru că nu-mi plăcea cum funcţionau lucrurile în respectiva guvernare. Eu trebuia să numesc oameni în funcţii de conducere la companiile din subordinea ministerului şi eram obligat să ţin cont de algoritmul politic. Erau patru partide în coaliţie atunci, în 2005. Am lucrat în ianuarie şi februarie, iar la 1 martie am demisionat şi m-am întors la Jurnalul Naţional", 

"Privind atacurile lansate in emisiunile lui Radu Moraru, nu am considerat necesar să solicit dreptul la replică ci, considerându-mă prejudiciat, am ales să mă adresez CNA-ului şi apoi instanţei de judecată".

Continuând, Ciutacu a declarat că statutul său de jurnalist nu i-a fost afectat în urma afirmaţiilor lui Radu Moraru, însă activitatea profesională i s-a "restrâns". "Înclin să cred că afirmaţiile domnului Moraru au dus la restrângerea activităţii mele, Radu Moraru şi B1TV mi-au afectat credibilitatea. Au fost comentarii în presă, pe portaluri de ştiri şi chiar la televiziuni concurente în urma afirmaţiilor domnului Moraru". De asemenea, Ciutacu a solicitat instanţei ca la termenul din 1 iunie să permită audierea unui martor care să explice în ce anume a constat prejudiciul pe care i l-a adus Moraru, refuzând să dezvăluie cine este martorul pe care-l va aduce la termenul următor, cu precizarea că nu a apucat să decidă pe cine anume va alege "dintr-o serie de oameni care pot depune mărturie".

În acest proces, redactorul-şef al Jurnalului Naţional, Victor Ciutacu, a cerut despăgubiri în valoare de 100.000 de lei lui Radu Moraru şi firmei care operează postul B1TV.

×