x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Radu Tudor: "Elena Udrea nu mai poate negocia nimic cu DNA. E prea târziu"

Radu Tudor: "Elena Udrea nu mai poate negocia nimic cu DNA. E prea târziu"

30 Oct 2015   •   20:49
Radu Tudor: "Elena Udrea nu mai poate negocia nimic cu DNA. E prea târziu"

Elena Udrea a revenit la DNA, vineri, pentru a da declaraţii în noul dosar în care este acuzată de fapte de corupţie şi a arătat că nu a speriat-o niciodată gândul că ar putea să fie dusă în Arestul Capitalei, precizând că, din ce a aflat, i-ar fi pregătit o cameră acolo.

Radu Tudor a explicat că Elena Udrea nu mai poate prezenta informaţii de interes pentru DNA.

"Eu nu cred că orice afirmaţie a Elenei Udrea are vreo relevanţă pentru DNA. Între Udrea şi DNA este o groapă imensă. Nimic din ceea ce deţine Udrea nu interesează pe aceşti procurori. Ruptura violentă dintre o persoană şi o instituţie este evidentă, este singurul politician pentru care s-a cerut a treia oară arestarea şi sunt sigur că va apare un nou dosar, în urma căruia să se ceară şi a patra oară arestarea. Adversitatea este cât se poate de puternică şi vizibilă. Întrebarea mea este, dacă doamna Udrea ştia de aceste legături neonoroase, de ce nu a vorbit la vremea respectivă? Elena Udrea şi-a lansat candidatura la preşedinţie şi vorbea despre bine despre justiţie, despre DNA, în totală contradicţie cu ce spune acum.

"Udrea nu poate negocia nimic. Multe persoane pot negocia cu DNA în ţara asta, dar nu Elena Udrea. E prea târziu", a conchis Radu Tudor.  

×
Subiecte în articol: Elena Udrea