x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafo propune mecanismul tepei

Rafo propune mecanismul tepei

22 Noi 2004   •   00:00

Proprietarii RAFO au gasit solutia iesirii din impasul financiar. Datoriile de 15.000 de miliarde de lei (peste 450 de milioane de dolari) sunt preluate de stat. Apoi ei le vor rascumpara cu 100-130 de milioane de dolari, undeva prin anul 2007.

ADRIAN MIHAI

Click pentru a mari imaginea
VERSIUNE. Marian Anton sustine ca statul va face o afacere buna prin preluarea actiunilor la Rafo
In urma conversiei datoriilor societatii in actiuni, statul ar urma sa devina actionar majoritar cu 62% din actiuni, a declarat, ieri, Marian Anton, consilier al presedintelui Balkan Petroleum, in cadrul unei conferinte de presa. "Preluarea de catre AVAS a creantelor fiscale este un lucru firesc", a spus Anton. Ca sa arate cat de bine va iesi statul din aceasta afacere, reprezentantii companiei spun ca actiunile vor putea fi vandute cu un pret cuprins intre 100 si 130 de milioane de dolari, cu foarte mult peste ce s-ar putea obtine prin lichidare.

RASCUMPARARE. "Actiunile RAFO, ca si cele ale Petrom sau Petromidia, vor avea mare cautare dupa momentul finalizarii planului de reorganizare, la inceputul anului 2007. Sunt actiuni intr-o industrie strategica si intr-o companie performanta", considera Marian Anton. Dar cine va fi cumparatorul? Aceste actiuni ori vor fi rascumparate de actionarul majoritar actual, Balkan Petroleum, care nu doreste sa-si piarda acest statut la finalul procesului de privatizare, sau vor fi tranzactionate pe piata bursiera incepand cu anul 2007, se arata in comunicatul de presa al RAFO SA. Aceasta, practic, ar insemna ca datoriile de aproape 450 milioane de dolari vor fi platite cu doar 100-130 milioane de dolari.

Aceasta versiune este foarte plauzibila deoarece planul de reorganizare ce urmeaza a fi supus aprobarii miercuri prevede dreptul de preemptiune al actionarilor actuali. Din pacate, nici chiar Marian Anton, consilier al presedintelui Balkan Petroleum, nu poate garanta ca va exista o transparenta in privinta pretului ce firma ar urma sa-l plateasca pentru rascumparare.

OPINII. Surprinzatoare este si relaxarea cu care reprezentantii RAFO au venit la conferinta de presa. Managerii companiei spun, pe de o parte, ca prin inchiderea societatii s-ar pierde numeroase locuri de munca, iar, pe de alta parte, se lauda ca au redus cu 20% numarul angajatilor. "Acum, RAFO vine lunar in sprijinul cetatenilor tarii cu aproape 1.000 de miliarde de lei bani platiti bugetelor de stat si local sau sume virate partenerilor de afaceri si furnizorilor de utilitati", a adaugat Marian Anton. "Am ajuns in ultimii ani intre primii cinci contribuabili la bugetul de stat. Intre octombrie 2003 si octombrie 2004 doar 13 luni de activitate sub egida Balkan Petroleum si cu o echipa manageriala performanta, contributia RAFO la bugetul statului a fost exact de 9.976 de miliarde de lei", a mai adaugat consilierul presedintelui Balkan Petroleum.

RASPUNS
Ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, a declarat ieri ca nu avea atributii legale de a semna ordonanta privind RAFO, astfel de acte normative fiind contrasemnate de primul ministru si de ministerele care urmeaza sa puna in executare respectiva decizie. El a raspuns astfel acuzatiilor lui Traian Basescu, conform carora aceasta este singurul act normativ post decembrist care nu poarta viza ministrului Justitiei. Premierul Adrian Nastase a precizat la randul sau ca ordonanta referitoare la datoriile RAFO va fi republicata in aceasta saptamana in Monitorul Oficial. Potrivit unui comunicat al Guvernului, ordonanta care va fi publicata luni va fi rectificata numai in ceea ce priveste persoanele semnatare ale actului normativ, textul in sine ramanand nemodificat. Ordonanta de Urgenta va fi republicata cu semnaturile tuturor ministrilor titulari ai institutiilor care au initiat si avizat textul actului normativ. Actul normativ amintit a fost publicat in Monitorul Oficial de joi, numai cu semnatura premierului Adrian Nastase si contrasemnaturile presedintelui AVAS, Mircea Ursache, si ale secretarilor de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Gherghina, si Ministerul Economiei, Andrei Grigorescu, precum si cu semnatura lui Ion Stoica, din partea Autoritatii Nationale a Vamilor.
×
Subiecte în articol: observator rafo balkan petroleum