x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raport: Dominare feminină pe internet

Raport: Dominare feminină pe internet

de Alexandru Radescu    |    25 Iul 2008   •   00:00

Femeile îi domină pe bărbaţi cînd vine vorba despre numărul de utilizatori de internet din România, iar 60% dintre internauţi folosesc netul pentru a citi ştiri/ziare.

Femeile îi domină pe bărbaţi cînd vine vorba despre numărul de utilizatori de internet din România, iar 60% dintre internauţi folosesc netul pentru a citi ştiri/ziare. Aşa reiese dintr-un raport realizat de Trafic.ro în luna iunie, pe un eşantion de peste 20.000 de utilizatori de internet.

Astfel, partea femeiască reprezintă 50,9%, iar în ceea ce priveşte domeniile de interes 53,89% dintre utilizatori declară că folosesc internetul pentru a afla informaţii despre produse şi servicii, în timp ce 75,23% sînt interesaţi de tematici ce ţin de medicină şi sănătate. Conform studiilor demografice Trafic.ro, Generaţia Y (18-29 de ani) este cel mai bine reprezentată în online – 46% dintre utilizatori, urmată de Generaţia X (30-44 de ani) – 24% dintre utilizatori şi Baby Boomers (45-65 de ani) – 8,5% dintre utilizatori. Generaţia internet (tinerii pînă în 17 ani) reprezintă doar 21,5% dintre utilizatori. Deşi 55,59% dintre utilizatori sînt interesaţi de cumpărături, doar 17,18% folosesc internetul pentru achiziţii online şi numai 10,17% efectuează operaţiuni bancare.

×
Subiecte în articol: observator