x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Răzvan Burleanu, ne iei la mişto?

Răzvan Burleanu, ne iei la mişto?

de Mihai Igirosanu    |    28 Apr 2014   •   15:02
 Răzvan Burleanu, ne iei la mişto?
Preşedintele nevalidat al FRF îşi continuă “recitalul” declaraţiilor prin care insultă inteligenţa tuturor

Răzvan Burleanu oferă aproape la fiecare apariţie publică, aşa cum a fost conferinţa de presă susţinută ieri, declaraţii prin care confirmă faptul că tratează pe toată lumea la mişto. După ce Jurnalul Naţional a semnalat prieteniile graţie cărora se încearcă implementarea câtorva oameni în funcţii importante şI bănoase ale FRF, preşedintele nevalidat a declarat: “Schimbarea membrilor comisiilor UEFA nu mi-a aparţinut. Am primit o înştiinţare din partea forului european că putem să schimbăm membrii acestor comisii, mai ales că la conducerea Federaţiei a venit un nou management. Toţi membrii au votat noua organigramă a FRF. La UEFA am înaintat o listă cu propuneri, urmând ca cei de acolo să trimită confirmarea”. În primul rând, oamenii propuşi pentru înlocuirea celor din echipa lui Mircea Sandu sunt aduşi de Răzvan Burleanu, aşa că schimbarea chiar îi aparţine, iar în al doilea rând, membri care au votat, au votat numele propuse de Burleanu, nu de altcineva. Altfel, acelaşi Burleanu a afirmat că “voi încerca să promovez candidatura României la Euro 2020!”. O iniţiativă lăudabilă, dar şI aici sunt două probleme. Una ar fi aceea că liderul invalidat nu este cunoscut la UEFA decât dacă are în faţă plăcuţa cu numele şI cu sigla FRF, iar a doua este aceea că de cursul firesc al dosarului de candidatură s-a ocupat şI se ocupă efectiv fostul preşedinte, Mircea Sandu, singura figură din fotbalul românesc recunoscută la forul european.

×
Subiecte în articol: burleanu razvan burleanu